Un obicei banal din bucătărie ar putea reduce riscul de demență. Concluziile surprinzătoare ale unui studiu
Cei mai mulți dintre noi ne gândim la gătit ca la ceva exclusiv practic, al cărui singur scop este pregătirea unei mese. Însă, experții spun că gătitul poate avea unele beneficii medicale surprinzătoare. Mai precis, poate reduce semnificativ riscul apariției demenței.

În ziua de astăzi ne este foarte comod să apelăm la diferite aplicații de livrare care ne vor aduce mâncarea la ușă, de la orice restaurant dorim. Însă, nu trebuie să uităm că gătitul acasă nu numai că este o alternativă mai ieftină și mai sănătoasă, dar poate avea efecte surprinzătoare asupra organismului.
Mai precis, potrivit eatingwell.com, gătitul poate reduce riscul apariției demenței cu aproximativ 70%. Experții au analizat sănătatea a 10.000 de adulți cu vârste de peste 65 de ani vreme de aproximativ șase ani.
Studiul a urmărit mii de adulți cu vârste de peste 65 de ani
Pe parcursul acestei perioade, au fost analizate talentele din bucătărie, cât de des gătea fiecare persoană, cât și cât de des își făcea apariția demența. Desigur, există foarte mulți factori care pot influența riscul de demență, cum ar fi vârsta, sexul, nivelul de educație, venitul și chiar și consumul de alcool sau fumatul.
Experții au luat în considerare și acești factori, iar, la final, au observat că gătitul era surprinzător de eficient în reducerea riscului apariției acestei probleme.
Gătitul poate fi foarte bun pentru creier
La finalul celor șase ani de studiu, experții au observat că persoanele care găteau măcar și o dată pe săptămână aveau un risc mai redus de a suferi de demență. De fapt, riscul scădea pe măsură ce participanții la studiu găteau mai des.
Chiar și nivelul competențelor la gătit avea un efect asupra riscului de demență, spre surprinderea experților. Desigur, rezultatele acestui studiu sunt limitate și este nevoie de mai multe cercetări pentru a înțelege precis cum afectează gătitul riscul apariției demenței.
Deși poate suna surprinzător, gătitul poate avea un efect semnificativ asupra creierului și asupra bunei funcționări a acestuia.

































