Ce să nu combini la aceeaşi masă

Sunt alimente pe care nu ar trebui să le combini niciodată, dacă ţii cu adevărat la sănătatea digestiei tale. Deşi împreună sunt extrem de gustoase, ele îngreunează procesul de digerare, astfel că este cel mai indicat să eviţi asocierea lor!  

image

Proteine cu amidon. Pe cât e de gustoasă (macaroane cu brânză, paste quatro formaggi, budincă de clătite cu brânză), pe atât de nesănătoasă este combinaţia de proteine şi amidon. Proteinele, fie că este vorba de brânză sau de carne, sunt digerate de un acid numit pepsină, în timp ce amidonul are nevoie de ptialină pentru a se descompune. Însă aceste două substanţe combinate creează un mediu alcalin şi se neutralizează una pe cealaltă. Mâncarea este mai greu digerată, iar organismul este predispus la inflamaţii.

Mâncare grasă şi bere. Preparată din cereale fermentate, berea nu trebuie combinată cu preparate bogate în grăsimi, cum ar fi burgerii, friptura de porc sau cartofii prăjiţi. Digestia va fi mult îngreunată, în special dacă combini şi cartofii cu carnea. Ideal ar fi să te bucuri de bere, fără să o asociezi cu alte alimente, de preferabil cu una – două ore înainte sau după masă.

Cereale cu lapte. Preferată de multă lume la micul dejun, această combinaţie nu este recomandată. Conţine carbohidraţi şi zaharuri care cresc rapid nivelul de zahăr din sânge şi, implicit, generează energie, însă aceasta va fi consumată repede de organism. Astfel, vei simţi nevoie unei gustări sau a unei alte mese, ceea ce va duce la creşterea numărului de calorii consumat zilnic şi la o senzaţie constantă de foame.

Roşii cu paste. Pastele bologneze cu sos de roşii şi carne îţi pot da peste cap sistemul digestiv, deoarece acidul din roşii împiedică digestia pastelor. Iar atunci când digestia este îngreunată, se instalează oboseala. O combinaţie recomandată sunt însă pastele cu sos pesto.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Planete, Pixabay (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Nicolae Ceauşescu, la Conferinţa Naţională a PCR din decembrie 1977 (© „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 2/1977)
human structures made matters worse  jpg
mic dejun  foto   Shutterstock jpg
adelina pestritu colaj instagram jpg
Dr  Tarek Nazer 1000x600 jpg
atac de cord Pixabay jpg
marcel bolos jpg
TRAGERI LOTO LOTERIA ROMANA
image
actualitate.net
image
actualitate.net