Ce trebuie să știe bărbații despre HPV. Virusul îi poate afecta și pe ei
Peste 3.300 de românce sunt diagnosticate anual cu cancer de col uterin și aproape 1.800 mor din cauza acestei crunte maladii. Responsabil de apariția bolii este virusul HPV, care se poate lua extrem de ușor. Bărbații sunt doar purtători și se spune că rareori au de suferit. Adevărul este însă puțin diferit, atrage atenția Cosmina Bengescu, farmacist doctorand specializat în tehnici moderne de preparare farmaceutică. Și domnii trebuie să fie atenți și să se trateze alături de partenere.
Virusul papiloma uman, sau HPV, reprezintă, de fapt, o familie de virusuri care infectează atât mucoasele, cât și țesuturile. Există mai mult de 100 de genotipuri ale virusului HPV identificate până acum, iar infecția cu cel puțin un tip de HPV este foarte frecventă în ultimii ani în rândul persoanelor active sexual. 15 tulpini au cu risc înalt oncogen, dintre care două (HPV 18 si HPV 16) sunt răspunzătoare de 70% din tipurile de cancer de col uterin înregistrate în România. Astfel, putem considera că peste 95% dintre cazurile de cancer de col uterin au legătură cu infecția HPV. Depistarea se face printr-un test simplu, ce poate fi realizat în cabinetul medicului ginecolog.
Cât de ușor se transmite
Contaminarea cu acest virus este extrem de facilă, o simplă atingere la nivelul pielii în timpul actului sexual fiind suficientă. „Infecția cu HPV este din ce în ce mai frecventă și în rândul persoanelor tinere. Contactul intim neprotejat, mai ales cu parteneri multipli, reprezintă o cauză importantă a creșterii incidenței acestei afecțiuni. De asemenea, suprafețele comune neigienizate corespunzător, cum ar fi toalete, vestiare, dușuri, sunt medii propice pentru transmitere” , aflăm de la Drd. farmacist Cosmina Bengescu.
Se manifestă atunci când ai imunitatea scăzută
Virusul devine activ într-un interval cuprins între un an și jumătate și chiar 15 ani de la contactare. „Poate sta în stare latentă ani în șir, uneori poate dispărea de la sine. În alte situații, se poate activa în momentul în care imunitatea scade. Părerile medicilor cu privire la vindecarea completă a acestei afecțiuni sunt diverse. O parte dintre specialiști consideră că o imunitate crescută grăbește semnificativ procesul de vindecare, în timp ce alți medici cred că riscul de recidivă rămâne prezent. În concluzie, imunitatea joacă un rol foarte important în gestionarea HPV”.
Virusul afectează mucoasele (oro-faringiană, anală, genitală) determinând apariția condiloamelor, dar și a verucilor. Ca semne clinice, pot apărea vegetații veneriene sub formă de leziuni plate la nivel vaginal, anal sau perianal. În funcție de cât de periculoasă e tulpina și de cât de șubredă e imunitatea gazdei, la femei, HPV infectează colul uterin și provoacă inflamație în sfera genitală. În mod normal, inflamația trece de la sine. Alte tulpini sunt mai agresive, provocând leziunile cu risc major de malignizare. Altele nici nu ajung să se manifeste, fiind distruse de sistemul imunitar.
„Orice persoană activă sexual este expusă riscului de infectare, iar folosirea prezervativului oferă protecție parțială. În mod surprinzător, infectarea poate avea loc chiar și în cazul interacțiunilor intime ce nu presupun act sexual”, menționează farmacistul.
Și bărbații pot avea de suferit
În general, bărbații sunt doar purtători ai virusului și nu prea sunt afectați. Îl elimină din corp în circa 6 luni, grație sistemului imunitar. „Totuși, în cazul unui nivel imunitar scăzut, anumite tulpini mai agresive pot genera probleme și bărbaților. Virusul se poate manifesta printr-o explozie de veruci localizate în zona genitală, oro-faringiană sau anală”, atrage atenția Cosmina Bengescu.
Cum se vindecă? Prin imunitate și prevenție
Nu există tratament specific pentru HPV, de obicei trece de la sine, grație sistemului imunitar. Pentru a-l ajuta, medicii recomandă o cură de imunizare. „În cazul femeilor, tratamentul poate avea diverse forme de administrare – locală, cu ovule ce conțin substante cu rol imuno-modulator, și orală, cu Coriolus versicolor, cătină, ulei de chimen negru, aminoacizi, vitamine și minerale. În funcție de manifestările clinice, tratamentul poate dura de la 2 până la 12 luni. Și, da, HPV se învinge doar prin imunitate și prevenție. Pentru a preveni infectarea cu tulpini HPV înalt oncogene, este recomandată vaccinarea”, ne mai spune farmacistul din București.
Tratamentul trebuie făcut „în cuplu”
De obicei femeile sunt cele care își fac periodic testul Papanicolau și, după caz, genotipare HPV pentru a preveni riscul de cancer de col uterin. În momentul în care e depistată o infecție cu HPV, pasul următor este cura de întărire a imunității. Dar tratamentul trebuie făcut în cuplu, atrage atenția Cosmina. „Dacă femeia este infectată, cel mai probabil infecția este prezentă și la partener. Nu e suficientă doar imunizarea unei persoane, fiind nevoie ca terapia să fie una de cuplu. În cazul bărbaților, deși manifestările vizibile sunt rare, este necesară o schema de imunizare ce presupune aplicarea locala a unor creme cu rol imuno-modulator și a unui tratament sistemic, la recomandarea medicului. Adoptarea unui stil de viață sănătos, ce implică 7-8 ore de somn, renunțarea la fumat și evitarea stresului, aduce beneficii incontestabile imunității”
Vaccinarea HPV previne infectarea. Se poate face la orice vârstă?
Vaccinarea împotriva HPV este în primul rând recomandată adolescentilor, înainte de începerea vieții sexuale. Pentru pacienții de până în 12 ani, imunitatea poate fi dobândită cu doar două doze administrate la 6 luni. Ulterior, imunitatea poate fi dobândită doar cu administrarea a 3 doze. Vârsta maximă până la care este recomandată vaccinarea HPV este de 26 de ani. Ulterior, obținerea unui răspuns imunologic în urma vaccinului nu mai este garantată, însă vaccinarea nu este contraindicată și poate fi făcută, teoretic, la orice vârstă.