Ceaşca de sănătate: Salvia este un renumit panaceu universal

Ultima actualizare:

    Salvia, una dintre cele mai eficiente plante pentru longevitate sănătoasă Sursa foto: Adevarul.ro
Salvia, una dintre cele mai eficiente plante pentru longevitate sănătoasă Sursa foto: Adevarul.ro

Salvia, cu mirosul ei plăcut și gustul ușor amărui, cunoscută în popor sub numele de jaleş bun, şerlai, jai, iarbă sfântă, jaie, cilve sau salcâm boieresc, este una dintre cele mai folosite plante de pe mapamond. În vremea romanilor, Salvia era considerată un panaceu universal dovedit pentru că, de sute și sute de ani, această plantă dăruieşte viaţă lungă consumatorilor.

Un proverb păstrat din Roma Antică spune: ”Omul trăiește mult pentru că are salvie în grădină!”

Puterile vindecătoare ale Salviei

Vechi documente religioase precizează că proprietăţile vindecătoare ale acestei Salviei se datorează Fecioarei Maria. Aceasta fugea cu pruncul Iisus în braţe fiind urmărită de soldaţii regelui Irod. De teama lui Irod, Maria a solicitat ajutorul florilor de pe câmp, rugându-le s-o ascundă. Se spune că prima plantă care i-a sărit în ajutor a fost Salvia, care a adăpostit-o în desișul frunzelor  ei şi a scăpat-o de urmăritori. Atunci Maica Domnului a spus: „De azi înainte şi până în eternitate, tu vei fi floarea preferată a oamenilor. Îţi dau puterea să-l vindeci pe om de toate bolile şi să-l salvezi de la moarte aşa cum ai făcut tu pentru mine“. De aceea, spun documentele religioase, salvia înfloreşte an de an,  pentru a-i ajuta și a-i salva pe oameni de boli, fiind ocrotită de mâinile Sfintei Fecioare.

Planta conține numeroase substanțe active

Unii terapeuţi cred că denumirea salviei (Salvia officinalis) provine din  latinescul „salvere”care înseamnă a salva. Puterea terapeutică a plantei se datorează substanţelor active care se regăsesc în compoziţia sa: uleiuri volatile, tanin, azotat de potasiu şi substanţe extrogene. Totodată, în frunzele proaspete, salvia depozitează cantităţi semnificative de vitamine: A, C şi B1.   

Preparatele de salvie tratează afecțiuni interne  

În ”Cartea sănătății noastre”, Eugen Giurgiu, doctor în biochimie cu competențe în fitoterapie și nutriție recomandă folosirea salviei în  tratamentul a numeroase afecţiuni interne  gută, diabet, abcese dentare, dischinezii biliare, refacerea tonusului psihic, atacuri de apoplexie și transpiraţii exagerate.  

Ce efecte terapeutice are salvia

Preparatele din salvie  precum: infuzia, decoctul, vinul, pulberea, tinctura, oţetul şi uleiul esenţial au efecte antimicrobiene, antiinflamatoare, antiseptice şi depurative, contribuind şi la scăderea nivelului de zahăr din sânge.

Când sunt administrate riguros, leacurile de salvie confirmă proverbul: “Salvia salvează şi vindecă !”  

Salvia conține substanțe active cu rol antiseptic

Salvia este bogată în subtanţe active cu rol antiseptic, antimicrobian şi antiinflamator. De aceea, infuzia de salvie vine în ajutorul persoanelor cu infecţii şi inflamaţii respiratorii, intestinale şi genito-urinare. Decoctul de salvie calmează tusea, desfundă nasul şi ameliorează durerile de gât. Totodată, substanţele active din compoziţia frunzelor de salvie  reduc febra, calmează durerile musculare şi grăbesc eliminarea secreţiilor bronşice, simptome specifice gripei. O cană cu infuzie băută dimineaţa, înainte de micul dejun, previne transpiraţia!

 În cazul bolnavilor de diabet zaharat, ceaiul de salvie reduce glicemia între limite normale.

Salvia, benefică într-o varietate de boli

Terapeuții europeni au constatat că tratamentele cu salvie au acţiuni remarcabile într-o varietate de boli: stări de nervozitate, oboseală mentală, pierderea memoriei, migrene, dureri de cap, astenie nervoasă, surmenaj, depresii psihice, boala Parkinson (tremurături ale membrelor ),  epilepsie, paralizie şi stări de slăbiciune, în special la copiii debili şi la convalescenţi, după operaţii sau după boli prelungite.

Salvia este un tonic pentru memorie

Folosită consecvent, la recomandarea specialiştilor, salvia este un excelent medicament natural care revigorează memoria pe tot parcursul vieţii. În această privinţă, o serie de studii recente au confirmat observaţiile medicinei populare : salvia îmbunătăţeşte tonusul psihic, stimulează puterea de concentrare şi de memorare, fiind foarte utilă persoanelor suprasolicitate intelectual.

Recomandarea terapeuțior : Pentru a ameliora gustul infuziei şi decoctului, adăugaţi puţin suc de citrice.  

Tonic foarte bun pentru vârstnici

Pentru vârstnici, salvia este de mare ajutor, deoarece le întreţine vitalitatea, acţionând ca un distrugător al radicalilor liberi, vinovați de declanşarea unor boli grele şi de îmbătrânirea prematură.

Tratamentele cu salvie s-au dovedit eficiente şi în bolile reumatice, cardio-vasculare, gută atonică, circulaţie defectuoasă a sângelui, prevenirea infarctului miocardic, reglarea tensiunii arteriale şi fortificarea organismului.

Când este contraindicată planta

Salvia este contraindicată femeilor care alăptează, deoarece reduce şi chiar opreşte lactaţia.

De asemenea, preparatele din salvie nu se recomandă persoanelor bolnave de epilepsie.

Reţetele săptămânii

Cum se prepară, cum se administrează

Infuzia: Se prepară dintr-o linguriţă de plantă care se infuzează în 250 ml apă clocotită. După 10 minute, ceaiul se strecoară şi se bea neîndulcit. Zilnic, se consumă câte două căni de infuzie.

Decoctul: Se prepară din două linguriţe rase de plantă uscată, fierte timp de cinci minute, în 250 ml de apă; această cantitate se bea, în etape, pe parcursul unei zile.

Oţetul de salvie: Se prepară din salvia de câmp astfel: se umple o sticlă cu florile acestei specii de salvie, iar deasupra se toarnă oţet de casă, încât florile să fie acoperite de lichid. Sticla se păstrează la soare sau lângă o sursă de căldură, timp de 14 zile, apoi se strecoară lichidul şi se păstrează la rece, în sticle închise la culoare.  Cu acest oţet se asezonează salatele de crudităţi.

Pulberea : Planta bine uscată se mărunţeşte şi se macină în râşniţa de cafea. Se macină doar o cantitate de plantă cât să se  consume timp de 14 zile ( pentru păstrarea efectelor terapeutice) şi se păstrează în locuri răcoroase, în recipiente care se închid ermetic.  După 14 zile, se prepară altă cantitate de pulbere. Pentru un efect rapid de revigorare a memoriei, se consumă câte o jumătate de linguriţă de trei ori pe zi, timp de o lună. După o pauză de trei săptămâni, tratamentul se poate repeta. 

Tinctura: Se poate procura de la Plafar şi de la magazinele naturiste, dar se poate prepara şi în casă astfel:  20 g frunze se macerează timp de 10-zile în 100 ml alcool. Se administrează   câte 15-20 picături de trei ori pe zi în caz  sau câte o lingură după mesele principale sau după sfatul specialistului.

Sticluţele închise ermetic se păstrează în locuri întuneoase şi răcoroase. Tinctura are un termen de valabilitate de doi ani de la data de recoltare a plantei.

Vinul de salvie : Într-un litru de vin natural alb se amestecă 100 g frunze de salvie şi se lasă la macerat timp de opt-zece zile, apoi se filtrează. Zilnic, se consumă câte patru linguri, după mesele principale. După zece zile de tratament, oboseala cronică dispare.

Uleiul esenţial: Are proprietăţi antiseptice, anticelulitice,  antivirale şi cicatrizante, fiind recomandat în ameliorarea multor probleme de sănătate: afecţiuni virale, artrită, transpiraţii excesive, afte bucale. Acest aliat al sănătăţii poate fi procurat de la unitățile Plafar și se administrează potrivit recomandării specialistului.  

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
calorifer shutterstock jpeg
marcel bartic colind jpg
470151278 538188272547733 6261949949018933597 n jpg
 Sambuca di Sicilia FOTO Shutterstock
corvinul jpeg
bancomat jpeg
wizz air avion jpg
marelbo png
image
actualitate.net
image
actualitate.net