Ceaşca de sănătate : Trei plante excepționale care vindecă boli foarte grave

Ultima actualizare:

    Sunătoarea, un leac pentru un număr impresionant de boliSursa foto: Adevărul.ro
Sunătoarea, un leac pentru un număr impresionant de boliSursa foto: Adevărul.ro

După ce au studiat ani și ani proprietățile ierburilor vindecătoare, terapeuţii de renume din ţara noastră ne recomandă să credem în puterea plantelor medicinale care pot vindeca bolile foarte grave ale trupului și sufletului. Testate în mari centre de sănătate din țară, plantele medicinale testate de români reuşesc să redea speranţa de viaţă bolnavilor care cred în puterea miraculoaselor leacuri din natură.

Remediile preparate din plante precum Sunătoarea, Brânca ursului și Tarhonul tratează un număr impresionant de boli trupeşti şi sufleteşti.     

Aprecieri despre sunătoare, în bibliotecile Vaticanului

O întâlnim la fiecare pas: pajişti, fâneţe, tufişuri, liziere ale pădurii, la marginea drumurilor, de la câmpie şi până departe, în zona subalpină. Totodată, sunătoarea, că despre această plantă este vorba, se cultivă în grădini, fiind o farmacie la îndemâna noastră. Datorită proprietăților medicinale de excepţie, sunătoarea a trezit interesul oamenilor de ştiinţă încă din Antichitate. Într-un tratat  de specialitate, prezent în renumitele biblioteci ale Vaticanului, Claudius Galenus, ultimul medic de seamă al Antichității (considerat un precursor al medicinei și farmacologiei moderne)   spunea despre sunătoare că este „o plantă extraordinară, un leac eficient pentru o  mulţime de boli.”

Sunătoarea, un remediu pentru un număr impresionant de boli

 În compoziţia plantei au fost identificaţi 15 compuşi, printre care acidul valerianic, saponinele, colina, rutina, uleiul volatil, substanţe active care atribuie sunătoarei puteri vindecătoare pentru numărul impresionant de boli pe care le tratează. Planta are proprietăţi sedative, antiseptice, cicatrizante, antiinflamatore, vasodilatatoare, remineralizante şi cicatrizante.

Sunătoarea, un tonic pentru echilibrul sufletesc

Zeci de studii şi teste de laborator, efectuate în Germania, demonstrează că sunătoarea este un tonic pentru echilibrul sufletesc. La aceste concluzii au ajuns cercetătorii germani în urma unui experiment-gigant, efectuat pe 3250 de pacienţi, suferinzi de diverse forme de depresie. La aceleaşi rezultate au ajuns şi alţi cercetători din Statele Unite şi Anglia. Aşa se explică faptul că, pentru prima dată în istoria medicinei alopate, tratamentul cu sunătoare este  recomandat de medici, ca adjuvant, pentru depresie.

Tratează patru feluri de depresie

Tratamentul cu preparate de sunătoare s-au dovedit salvatoare pentru patru categorii de depresii distincte: depresii reactive, cauzate de evenimente negative din viaţa pacientului, depresii biologice (uneori aceste categorii sunt moştenite), depresii psihiatrice, rezultate prin pierderea contactului cu realitatea şi depresii hibernale, care apar în sezonul rece, când lumina naturală a zilei este redusă în intensitate, fiind înlocuită cu lumina artificială.

Tinctura de sunătoare este un remediu foarte eficient

Cum se prepară, cum se administrează

Acest remediu care și-a dovedit eficiența în numeroase afecțiuni,  se prepară destul de ușor și ne trebuie două ingrediente: patru linguriţe de pulbere de sunătoare uscată, peste care se adaugă 500 ml alcool alimentar sau ţuică de secară de 50 de grade. Ingredientele se pun într-un borcan şi se lasă la macerat, la loc călduros. După 12 zile,  tinctura se filtrează şi se  păstrează în sticluţe mici. Leacul se administrează de patru ori pe zi, câte o linguriţă diluată în puţină apă. Tratamentul trebuie urmat timp de o lună.

Ține la distanță diabetul

Deoarece această boală este declanşată de stres şi este întreţinută de stări emoţionale negative, remediile preparate din sunătoare au puterea să prevină şi să trateze diabetul, menţinând glicemia în limite normale. În acest caz, în perioadele stresante, se recomandă câte trei linguriţe pe zi, un interval de două săptămâni. 

Brânca ursului este echivalentul autohton al ginsengului

Fitoterapeuții din țara noastră apreciază că Brânca ursului (Heracleum sphondylium) este un remediu care și-a dovedit eficiența în tratamentul multor boli foarte grave. De aceea, în flora noastră medicinală, plantei i se mai spune “Ginseng  românesc”.  Fitoterapeutul Eugen Giurgiu menţionează în apreciatul volum ”Cartea sănătății noastre” că,  în tradiţia populară, decenii de-a rândul, în Moldova ( în  judeţele Iaşi, Vrancea şi Bacău), Brânca ursului era un panaceu folosit pentru tulburări psihice la copii, pentru reumatism şi pentru migrene. De asemenea, în anul 1918, infuzia de Brânca ursului a combătut cu succes epidemia de gripă spaniolă şi epilepsia. Studiile efectuate de-a lungul timpului au demonstrat eficienţa tratamentului cu Brânca ursului în combaterea a zeci de boli. Astfel că  rădăcina, frunzele și fructele plantei sunt folosite ca stimulent digestiv, vermifug şi afrodisiac.

Brânca ursului are și efect antitumoral  

În asociere cu anumite plante, renumite pentru efectul antitumoral  (năpraznic, brusture, vâsc, ginseng), infuzia sau tinctura de Brânca ursului este benefică în toate formele de cancer şi contribuie la refacerea celulelor organismului.

Tratamentul cu tinctură, recomandat în zeci de boli

Tratamentul cu tinctură de Brânca ursului este recomandat în stări de oboseală psihică şi fizică, în Parkinson, paralizii şi pareze, scleroză multiplă şi balonări însoţite de colici.

Tratează cu succes infertilitatea masculină și feminină

Infertilitatea din țara noastră a stârnit îngrijorarea specialiştilor, deoarece există sute şi sute de cupluri infertile (concret, unul din şase cupluri), iar această statistică reprezintă o situaţie dramatică pentru demografia populaţiei. Îmbucurător este faptul că, în timp,  planta a tratat şi continuă să trateze cu succes un număr impresionant de cazuri de infertilitate masculină şi feminină. 

Semințele și rădăcina plantei revigorează organismul

Potrivit unor studii recente, Brânca ursului tratează cu rezultate foarte bune hipertensiunea arterială, deficienţele imunitare şi epilepsia. Totodată, terapia cu Brânca ursului îmbunătăţeşte digestia, reglează ciclul menstrual, în timp ce tratamentul cu seminţe şi rădăcină de Brânca ursului revigorează şi reîntinereşte organismul.

Pulberea plantei combate stările de oboseală și de epuizare

Pentru a combate stările de oboseală şi de epuizare, ca urmare a efortului fizic şi intelectual exagerat, este recomandată pasta din pulbere cu miere care se administrează de 4-5 ori pe zi. Și îmbătrânirea prematură se tratează cu pulbere. În acest caz,  specialiștii recomandă să se urmeze cure de 3 luni pe an.

În ajutorul vârstnicilor, infuzia și decoctul

Sub formă de infuzie sau decoct, planta vine în ajutorul vârstnicilor pe care-i scuteşte de neplăcerile declinului fizic prematur, fiind  benefică şi pentru bolnavii de ulcer. 

Cum se prepară, cum se administrează

Infuzia din seminţe: Două linguriţe de fructe se infuzează  în 250 ml apă fierbinte, timp de zece minute. Se pot consuma câte trei căni pe zi.

Infuzie combinată: Două linguriţe de plantă (frunze şi seminţe) se pun la macerat în 100 ml apă de izvor sau plată, de seara până dimineaţa. După macerare, lichidul se strecoară. Peste planta rămasă după filtrare se adaugă 150 ml apă clocotită. După alte 15 minute, în infuzia obţinută se adaugă apa în care s-a macerat planta. Zilnic, beţi câte o cană, cu 15 minute înaintea fiecărei mese principale.

Tarhonul are calități terapeutice surprinzătoare!

Terapeuții europeni susțin că tarhonul are surprinzătoare calităţi terapeutice!. Fie că vorbim despre regenerarea ficatului, despre reducerea nivelului colesterolului “rău”, despre curăţarea vaselor de sânge sau despre oboseala cronică, pentru toate aceste “afecţiuni ale secolului”, tarhonul s-a dovedit un remediu cu calităţi terapeutice surprinzătoare.

Înlocuiește cu succes sarea!

”În cazul unui regim hiposodic (eficient în afecţiuni renale, stomacale, cardiovasculare sau reumatice, tarhonul înlocuieşte de minune sarea). Dacă medicul fitoterapeut v-a recomandat o cură de detoxifiere, profitaţi de valoarea terapeutică a tarhonului, care elimină toxinele din corp”, ne recomandă Eugen Giurgiu, doctor în biochimie cu competenţe în fitoterapie şi nutriţie în  studiul:”Tarhonul elimină toxinele din corp”. 

Maceratul, bun pentru detoxifiere

Cum se prepară, cum se administrează: Pentru prepararea maceratului de tarhon, trebuie să folosim cinci linguri de materie vegetală uscată, bine mărunţită. Deasupra turnăm 40 de linguri de oţet de mere cu miere. Preparatul se lasă să se macereze, timp de 14 zile, într-un borcan închis ermetic, după care se filtrează.  Zilnic se administrează câte cinci linguriţe, amestecate într-o ceaşcă de ceai de cătină, de soc sau de urzică.  Acest remediu este foarte eficient şi pentru copiii care se confruntă cu tulburări de creştere.

Tarhonul are proprietăți calmante excelente!

În urma multor studii, s-a constatat vă tarhonul are proprietăţi calmante excelente ! Dacă durerile de cap apar la schimbările de temperatură subite, în caz de oboseală sau dacă se repetă la persoanele cu probleme digestive (în urma unei mese copioase, cauzate de o bilă leneşă), infuzia de tarhon este un calmant excelent pentru migrene rebele. 

Cum se prepară, cum se administrează : Peste o linguriţă de frunze uscate (sau două linguriţe de frunze proaspete) de tarhon se toarnă o cană de apă clocotită şi se lasă să se infuzeze. După 15 minute, se strecoară şi ceaiul se bea cald, pe stomacul gol. Se recomandă câte două căni pe zi, vreme de trei-patru zile, şi după ameliorarea durerii.      

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Bulandra (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
mihaela bilic facebook jpg
bijuterii argint istock jpg
plante jpeg
aeroport  jpg
6 front muzeul golesti jpg
Fosta școală de ucenici a Uzinelor de fier, Hunedoara  Foto Daniel Guță  ADEVĂRUL (23) jpg
Tecuri Foto comuna baru Facebook (2) jpg
pilot turkish airlines mort png
image
actualitate.net
image
actualitate.net