Cele mai întâlnite alergii de toamnă

Ultima actualizare:
Dr. Violeta Perlea, medic primar Alergologie şi Imunologie Clinică, Dermatologie – Venerologie, Sanador
Dr. Violeta Perlea, medic primar Alergologie şi Imunologie Clinică, Dermatologie – Venerologie, Sanador

La fel ca primăvara, şi toamna persoanele care suferă de alergii sezoniere se confruntă cu aceleaşi probleme.

Chiar dacă florile nu mai înfloresc, iar praful este spălat de ploi, tot apar strănutul frecvent, senzaţia de arsură la nivelul ochilor şi mâncărimea pielii. Statisticile arată că aproape 20 la sută din populaţie suferă de alergii toamna. 

Mucegai, acarieni şi polen

Cei mai întâlniţi alergeni toamna sunt sporii de mucegai. Ei se dezvoltă în locurile întunecate, pe frunzele umede şi la nivelul solului, care este aproape în permanenţă ud toamna. Apar şi în interiorul locuinţelor, în special în casele neaerisite sau în pivniţe. 

Sporii de mucegai se împrăştie şi circulă prin aer, rezistând la prima brumă şi se împrăştie în atmosferă, fiind inhalaţi. 

Acarienii sunt păianjeni minusculi, de dimensiuni microscopice, care se hrănesc cu praf, piele şi sebum şi care circulă cu uşurinţă prin aer, ajungând în contact direct cu ochii şi nasul. 

Locurile lor preferate de dezvoltare sunt: pernele, covoarele, aşternuturile, saltelele, jucăriile copiilor şi colţurile încăperilor. Şi polenul este considerat un antigen care afectează organismul. 

Sistemul imunitar încearcă să îl înlăture, în timp ce anticorpii luptă, declanşând astfel o reacţie puternică împotriva polenului. În lunile septembrie-octombrie, pacienţii cu sensibilitate la polenul de ambrozie prezintă simptome severe de alergie, aceasta fiind considerată cea mai întâlnită în rândul populaţiei, deoarece planta produce mai mult de un bilion de boabe de polen.

Cum te tratezi? 

Tratamentul alergiilor de toamnă se poate face prin administrarea de medicamente antialergice, dar şi prin respectarea unor recomandări specifice, menite să ţină pacientul cât mai departe de triggeri. Tratamentul farmacologic implică administrarea de: corticosteroizi (sprayuri nazale), antihistaminice (sprayuri, picături oftalmice sau capsule), decongestionanţi nazali, antihistaminice decongestionante (prin combinarea celor două, s-a obţinut un preparat care poate ameliora o gamă mult mai largă de simptome, fiind considerate medicamente de linia întâi), vaccinuri antialergice (pot ameliora simptomele pentru o perioadă de timp mai lungă, uneori chiar ani, însă nici ele nu pot vindeca alergiile).  

Cum facem faţă alergiilor?

  • Evitaţi ieşirile în aer liber în intervalul orar 10-15, mai ales dacă în zonă sunt numeroşi alergeni aeropurtaţi 
  • Curăţaţi ţevile, înainte să daţi drumul căldurii pentru prima dată 
  • Utilizaţi un purificator de aer, astfel încât aerul să fie cât mai curat 
  • Utilizaţi un umidificator de aer, astfel încât umiditatea să fie în permanentă între 30-50% 
  • Folosiţi o mască de faţă care să va acopere gura şi nasul, în special când lucraţi în grădină sau când strângeţi frunzele moarte, conform www.sfatulmedicului.ro. 

Consultul alergologic e obligatoriu toamna

În România, alergiile de toamnă sunt dominate de forme acute de rinoconjuctivite și de astm bronșic, generate de prezența sensibilizărilor la polenul buruienilor de sezon - Ambrozii, Artemisii. 


    Dr. Violeta Perlea, medic primar Alergologie şi Imunologie Clinică, Dermatologie – Venerologie, Sanador
Dr. Violeta Perlea, medic primar Alergologie şi Imunologie Clinică, Dermatologie – Venerologie, Sanador

Caracteristicile particulelor de polen și sezonul lung de polenizare, chiar și în noiembrie, declanșează alergii sezoniere virulente, cu manifestări clinice zgomotoase și deranjante pentru pacienți - obstrucție nazală severă, secreții nazale și oculare abundente, strănut în salve, prurit nazal și conjunctival, respirație dificilă până la crize de sufocare, zgomot la respirație, tuse chinuitoare. 

Alături de buruieni, sensibilizările la fungii de interior și de exterior, dar și la acarienii din praful de casă, sunt alte cauze de forme cronice de rinite și astm care, în această perioadă, se decompenseză. 

Creșterea timpului petrecut în spații închise, umiditatea sporită prin ventilație deficitară, creșterea concentrației de acarieni și fungi generează același tip de manifestări clinice, cu instalare mai lentă, dar evoluție la fel de supărătoare în multe cazuri.

În toate aceste cazuri, consultul alergologic stabilește conduita corectă și optimizează demersul terapeutic.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Harry serios, Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
image
actualitate.net
image
actualitate.net