Cinci semne de alarmă ale aluniţelor

Ultima actualizare:

    Folositi creme cu factor de protecţie cât mai mare
Folositi creme cu factor de protecţie cât mai mare

Dacă aveţi o aluniţă suspectă (asimetrică, culoare neomogenă, diametru mai mare de 6 mm, care îşi schimbă aspectul în timp) consultaţi de urgenţă specialistul.

Dr. Mihaela Leventer, medic primar dermatolog, ne spune care sunt semnele care ar trebui să ne îngrijoreze.

Creme cu factor de protecţie cât mai mare, evitarea contactului cu soarele în orele de vârf şi vizita la medicul dermatolog. Sunt cele mai importante reguli care trebuie respectate când vine vorba de sănătatea pielii pe timp de vară.

Vârsta medie pentru apariţia unui cancer de piele este de 45-50 de ani, acesta fiind mai des întâlnit la femei decât la bărbaţi. Zonele în care melanomul se manifestă cel mai frecvent sunt gambele la femei şi toracele posterior la bărbaţi. Iată care sunt semnele care vă trimit la medic.

A - asimetria, dacă aluniţa este asimetrică şi o jumătate din nev nu se suprapune cu cealată jumatate;

B - bordura, atunci când marginile nevului sunt neregulate, întrerupte, neclare;

C - culoare, dacă aluniţa prezintă la examinare culori diferite: nuanţe diferite de maro, zone de culoare neagră sau roşie sau porţiuni albe, lipsite de pigment;

D - diametru, atunci când acesta este mai mare de 6mm;

E - evoluţie sau transformare. Dacă aveţi un nev care se transformă în vreun fel, trebuie să mergeţi urgent la doctor.

Pentru a preveni riscul de cancer de piele, evitaţi arsurile solare, limitaţi expunerea la solar şi nu uitaţi să vă controlaţi periodic pielea. „Melanomul este un cancer pe care îl vezi zi de zi, dar trebuie să ştii să-l şi recunoşti. Noi identificăm semnele de alarmă precoce ale pielii. De aceea îi sfătuim pe pacienţii cu aluniţe să consulte un dermatolog, înainte de a pleca în vacanţa de vară", spune dr. Leventer.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
pisica dusty jpg
bombardier b2 spirit profimedia jpg
fabrica de zahar targu mures jpg
Piedone în control la firmele de pompe funebre FOto Captură video ANPC jpg
Ilie Bolojan FOTO Presidency
1280px Balchik Bulgaria aerial photo from the Black Sea jpg
statuie copil biserica neagra jpg
mihaela bilic facebook jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net