Cum afectează sănătatea abuzul de alcool

Ultima actualizare:

Băut cu moderaţie, alcoolul nu dăunează persoanelor sănătoase, ba chiar poate avea şi beneficii, arată unele studii. Totuşi, de la consumul moderat se poate ajunge uşor la dependenţa de alcool, cu efecte grave asupra întregului organism.

Atunci când alcoolul este consumat ocazional şi în cantităţi reduse, corpul găseşte relativ uşor resursele necesare pentru a contracara daunele produse de acesta. Alcoolul devine însă o problemă pentru sănătate când se consumă zilnic, în acest caz apărând dependenţa, resimţită atât fizic, cât şi psihic. Toate organele sunt afectate de excesul alcool pe perioade lungi, care creşte semnificativ şi riscul de apariţie a cancerului, mai ales în zona bucală şi faringiană. 

Duce la ciroză

Odată trecut în fluxul sanguin, alcoolul ajunge la ficat, la rinichi, la splină şi la creier. Printre cele mai afectate organe este ficatul, locul unde se metabolizează alcoolul. Consumul frecvent de alcool duce la încărcarea cu grăsime a celulelor hepatice, iar ţesuturile lezate de la nivelul acestui organ nu se mai pot reface.

Pe fondul malnutriţiei, apare ficatul gras alcoolic (steatoza hepatică), iar abuzul de alcool pe o perioadă de 10-15 ani are ca efect apariţia cirozei hepatice. Renunţarea la alcool este mai mult decât necesară în această afecţiune, complicaţiile precum varicele esofagiene cu hemoragie putând fi fatale.

Persoanele alcoolice se confruntă cu o serie de carenţe. Astfel, alcoolul sărăceşte organismul de vitamine şi de minerale, cărora le poate reduce şi absorbţia. De asemenea, consumul excesiv de alcool este cauza celor mai multe pancreatite cronice (inflamaţie a pancreasului).

Află cum mai poate afecta alcoolul sănătatea AICI

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
prison puzzle jpg
coltea jpg
truck 2920533 1280 jpg
sectie votare jpg
image png
Prințul Harry, Profimedia (2) jpg
WhatsApp Image 2024 11 21 at 22 31 59 jpeg
23adbb27 d661 4add b171 ecdb61862362 jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net