De ce apare acneea după 30 de ani?

Ultima actualizare:

Acneea nu e o problemă specifică adolescenţilor, nici semn al lipsei activităţii sexuale, aşa cum susţin unii, zâmbind complice, cu subînţeles. Apărută la adulţi, ea denotă nişte dezechilibre în organism şi trebuie tratată din interior spre exterior.

„Doar pentru că apare pe piele, acneea nu e doar o afecţiune dermatologică. Este o boală inflamatorie prin care organismul semnalizează nişte dezechilibre: fie dereglări hormonale, fie o supraîncărcare cu toxine  din cauza alimentaţiei, a stilului de viaţă”, spune dr. Manuela Udrea, specialist medicină generală, competenţă în homeopatie clinică, apifitoterapie, aromaterapie şi medicină quantică la Quantica 720. Dacă nu ştii cum să mai scapi de coşuri, ar trebui în primul rând să-ţi faci un set de analize hormonale, de sânge şi scanări care să-ţi arate încărcarea cu toxine. „Corpul nostru are nevoie de o alimentaţie sănătoasă şi variată, de la pâine până la carne. Însă dacă există un preaplin dintr-o anumită direcţie, adică mâncăm zi de zi chipsuri, prăjituri şi sucuri acidulate, organismul nu va mai reuşi să le proceseze foarte bine şi să elimine toxinele prin organele de filtrare (ficat, vezică biliară, plămâni, intestin, piele). Toxinele se stochează, se acumulează şi vor da probleme, de la oboseală, putere de concentrare redusă, imunitate slăbită, până la piele ternă, palidă, cu acnee şi erupţii cutanate. Acneea nu trebuie tratată doar local, ci trebuie determinată cauza ei. La mine poate veni o persoană cu acnee şi eu să-i dau tratament pentru ficat, sau pentru stomac”, explică dr. Manuela Udrea.


    Dr. Manuela Udrea
Dr. Manuela Udrea

Cauza coşurilor, în funcţie de localizarea lor

Potrivit experţilor, faţa este o „oglindă” a ceea ce se întâmplă în organism. Mai concret, zonele pe care apar coşuri corespund unui organ şi relevă o problemă de sănătate. „Sunt anumite proiecţii de organe pe faţă. În funcţie de asta poţi să faci corelaţii vizavi de o posibile disfuncţionalitate a organelor”, spune medicul, care detaliază.

  • Coşurile din zona pomeţilor sugerează o problemă la stomac. Poate vorbi de un Helicobacter Pylori, un parazit numit Demodex, sau de o hiperaciditate gastrică.
  • Între sprâncene. Zona aceasta indică o intoleranţă la lactoză sau o suferinţă a ficatului. În acest din urmă caz, e bine să eviţi alcoolul şi consumul de alimente grele, seara târziu.
  • Dacă acneea apare pe frunte, e posibil să ai probleme cu vezica biliară şi colonul.

  • Un nas roşu, mereu inflamat, denotă o acidoză ridicată în organism. Mucoasele sunt inflamate din cauză că aciditatea în organism e ridicată. E nevoie să ne îndreptăm spre alimente alcaline. Se spune că într-un organism preponderent alcalin starea de boală nu poate exista, viruşii, bacteriile şi ciupercile nu se pot reproduce, nici măcar supravieţui. Lămâile, deşi au un pH acid, au un puternic efect alcalinizant, aşa că bea multă apă cu lămâie!
  • Când coşurile apar pe mandibulă şi pe guşă, este semn că limfa este îmbâcsită. „Acolo este o zonă limfatică. Dacă acneea e localizată pe mandibulă şi sub gât, e nevoie de o cură de detoxifiere, cu drenaj limfatic şi revizuirea dietei. E necesar să eliminăm consumul de lactate, zahăr şi gluten. Aceştia sunt cei mai mari inamici ai pielii, care favorizează acneea! Renunţă la prăjituri cu cremă, la îngheţată, la smântână şi la brânzeturi grase. Toate acestea îmbâcsesc limfa. Alimentaţia trebuie să fie mai alcalină, să se consume multe citrice, uleiuri esenţiale şi ceaiuri de drenare a limfei (ex. de brusture, de trei fraţi pătaţi)”, atrage atenţia dr. Manuela Udrea.

Fă o cură de detoxifiere! 

Cura de detoxifiere durează circa două luni şi se face o dată pe an sau la nevoie. Constă nu doar în consumarea de fructe, legume şi sucuri, ci trebuie acţionat pe mai multe planuri. „Avem toxine în toate celulele, inclusiv în muşchi. Când faci o cură de detox axându-te doar pe alimentaţie, vei acţiona doar la nivelul intestinelor, nu şi la nivelul ţesuturilor. Trebuie acţionat pe mai multe planuri, de la evitarea stresului, odihnă pe timp de noapte, până la şedinţe profesionale de drenaj, cu ajutorul unor aparate care combină electroterapia cu stimularea vacuum. Astfel se activează sistemul limfatic şi se drenează toxinele din piele”, completează Dr. Peter Molleney, un celebru specialist în medicină complementară din Germania, care a venit la Bucureşti pentru un training.

Greşeli de evitat 

Îngrijirea tenului este şi ea importantă. Foloseşte produse naturale, dermatocosmetice, potrivite tipului tău de piele. Anumite cosmetice ce conţin substanţe comedogene pot fi de vină.

Dr. Manuela Udrea
Dr. Manuela Udrea

O soluţie ar fi să încerci să le schimbi. Foloseşte geluri şi loţiuni de curăţare speciale pentru tenul acneic. Nu te spăla excesiv, cu săpun. Acesta usucă şi irită şi mai mult pielea. De asemenea, nu-ţi stoarce coşurile pentru că rişti o suprainfectare, evită să pui mâna murdară pe faţă şi dezinfectează-ţi frecvent telefonul mobil, care e o sursă de microbi. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
image
actualitate.net
image
actualitate.net