Duşurile reci alungă durerea de cap
Supărătoarele dureri de cap apar împreună cu senzaţii de ameţeală, vomă sau sensibilitate la lumină şi ne fac anumite zile din viaţă foarte dificile. Ştefan Puşcă, specialist în terapii complementare, ne spune câteva remedii naturale şi eficiente de îndepărtare a acestor simptome neplăcute.
Hidroterapia elimină toxinele
Unul dintre cele mai simple tratamente naturiste contra migrenelor este hidroterapia.
Duşurile alternative, calde-reci, relaxează organismul şi ajută la alungarea durerilor de cap. Se stă sub jetul de apă caldă circa 2 minute şi apoi sub cel de apă rece tot 2 minute şi se repetă apoi până la un total de 20 de minute.
Obţinem astfel intensificarea circulaţiei sângelui către extremităţile şi apoi către centrul corpului împreună cu o mai uşoară eliminare a toxinelor din organism.
O altă tehnică de hidroterapie este să vă aşezaţi cu picioarele într-un lighean cu apă rece şi să vă puneţi un prosop udat în apă foarte caldă pe gât. În acest fel ajutăm circulaţia sângelui aflat în execes din zona capului către picioare.
Presopunctura relaxează
Anumite tehnici de presopunctură sunt eficiente contra migrenelor. Puteţi, de exemplu, să vă ciupiţi ţesutul moale dintre degetele mari şi cele arătătoare de la ambele mâini şi asta vă va ameliora foarte mult starea.
Pentru migrenele care apar pe o singură parte a capului vă puteţi introduce degetul arătător curat în cavitatea bucală, pe aceeaşi parte cu migrena şi să vă atingeţi şi să presaţi uşor osul obrazului (prin interiorul gurii).
Apoi se poate presa pe lateral cerul gurii cu degetul de la interior către exterior tot pe zona orientată către migrenă, în timp ce se inspiră şi se expiră lent de câteva ori. Se repetă aceste tehnici până când durerea încetează şi vă veţi simţi din nou confortabil.
Fructele şi legumele vitaminizează
Nu uitaţi să consumaţi suficentă apă. Evitaţi băuturile răcoritoare şi consumaţi în fiecare zi legume şi fructe.
Acestea sunt pline de vitamine şi ajută organismul să treacă peste mici simptome precum migrenele. Corectarea dietei contribuie întotdeauna la rărirea durerilor de cap. Cele mai cunoscute fructe care acţionează împotriva migrenelor sunt smochinele, curmalele şi stafidele.
Stresul şi anxietatea, factori declanşatori
Durerea poate fi localizată şi pe o singură parte a capului, iar câteodată pot apărea simptome prevestitoare ale sale cum ar fi vederea înceţoşată.
Migrenele pot fi declanşate de stres şi anxietate, anumite mirosuri, sunete sau lumini foarte intense. De asemenea ele pot apărea atunci când ne schimbăm obiceiurile legate de somn, sărim peste mese, fumăm sau suntem expuşi la fumatul pasiv.