Efectele gerului asupra pielii

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

O plimbare în aer liber este, totdeauna, plăcută şi benefică pentru sănătate. Pe timp de iarnă însă, temperaturile scăzute activează circulaţia sanguină, iar efectele neplăcute ale gerului acţionează asupra pielii.

Primul care cedează la frig este nasul. El se înroşeşte şi, deseori, amorţeşte. Pentru a evita astfel de situaţii neplăcute, de mare folos este masarea zilnică a acestuia. Tratamentul trebuie să se facă  seara, când putem să aplicăm pe zona afectată comprese cu infuzie de mărar (două linguri la o cană cu apă). La fel de eficiente sunt şi inhalaţiile cu ceai de mentă şi de tei.

Urechile sunt şi ele foarte sensibile la frig, iar furnicăturile sunt primele semne în această privinţă. Prima măsură-să apelăm la ajutorul uleiurilor vegetale cu care masăm, timp de cinci minute, fiecare ureche. Rezultate bune s-au constatat  şi prin masajul cu o soluţie care conţine vitamina A.

La frig, buzele reacţionează prin deshidratare. În scurt timp,  sunt evidente crăpăturile inestetice şi foarte dureroase. Printre remediile simple şi eficiente, care dau rezultate, amintim mierea. Acest unguent natural poate fi aplicat pe buze mai ales seara. După 15 minute, să aplicăm pe această zonă sensibilă o cremă nutritivă. În lipsa acesteia, putem prepara noi în casă un remediu. Luăm o linguriţă din crema noastră de seară şi adăugăm 3 picături de ulei de migdale dulci sau de măsline. De asemenea, în timpul iernii trebuie să aplicăm pe buze un ruj gras.

Pleoapele trebuie şi ele protejate de frig. Seara preparăm o infuzie de albăstrele (dintr-o linguriţă de flori şi o cană de apă) şi hidratăm această zonă cu o compresă înmuiată în infuzie. După zece minute, îndepărtăm compresa şi ungem pleoapele cu ulei de gălbenele.

Când este foarte frig, turiştii, sportivii în general, schiorii şi pescarii, care petrec mult timp în ger, trebuie să-şi ungă faţa cu creme grase sau cu untură de gâscă. Important este ca în aceste creme să nu se amestece, deloc, apă.

Dacă ni se albeşte pielea din cauza frigului, pierzându-şi elasticitatea , specialiştii recomandă ca aceste  porţiuni să fie tamponate cu uleiuri vegetale de migdale dulci, de măsline, de  gălbenele şi cu alcool camforat.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Demonstrație efectuată de reprezentanții MAI în pregătirea aderării României cu frontierele aeriene și maritime la spațiul Schengen, în aeroportul Otopeni, Ilfov. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
insulina jpeg
Padure din viitoarea Centura Verde Bucuresti Ilfov foto Centura Verde jpeg
Sens giratoriu FOTO Shutterstock jpg
Șofer la volan  Foto Pixabay jpg
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net