Iată care sunt bolile care se pot lua prin sex oral!

Iată care sunt bolile care se pot lua prin sex oral!

Ultima actualizare:

     Prin intermediul sexului oral neprotejat se poate transmite virusul HPV clicksanatate.ro
Prin intermediul sexului oral neprotejat se poate transmite virusul HPV clicksanatate.ro

În timp ce pentru unele cupluri sexul oral este un subiect tabu, pentru altele este una dintre experienţele necesare pentru o viaţă sexuală împlinită. Totuși, atunci când vine vorba de actul sexual oral, partenerii trebuie să ştie că sunt expuşi unor riscuri.

De altfel, cele mai recente studii afirmp că că sexul oral poate avea urmări grave asupra sănătăţii. Anumite boli şi virusuri ce pot fi contractate prin intermediul actului sexual oral pot avea efect dăunător nu numai asupra sănătăţii fizice, ci şi a celei psihice. Însă toate aceste situaţii pot fi evitate dacă actul sexul este unul protejat.

Iată, așadar, ce boli pot fi transmise prin intermediul sexului oral!

Boli care se pot lua prin sex oral - HIV

Specialiştii din domeniu susţin că sunt multe cazuri în care virusul HIV a fost transmis prin sexul oral. Dacă unul din parteneri are gingiile mai sensibile sau chiar răni prin care sângerează, riscul de transmitere este mult mai mare.

Află pe clicksanatate.ro care sunt bolile care se pot transmite prin sexul oral



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
livrator premiu literar jpg
canapea stil viata sedentar televizor istock jpg
lup shutterstock 1045008397 jpg
drona jpg
pisica istock jpg
index (1) webp
facultate istock jpg
Ann Widdecombe si Joshua Kerry jpg
image
image