Îţi doreşti un bebeluş? Renunţă total la consumul de alcool!

Ultima actualizare:

    Consumul de alcool îţi reduce şansele de a rămâne însărcinată
Consumul de alcool îţi reduce şansele de a rămâne însărcinată

Se spune că un pahar de vin pe zi este benefic pentru sănătate însă, potrivit unor studii de specialitate, se pare că această băutură atât de populară ar afecta aparatul reproductiv feminin, iar sarcina s-ar instala mai greu.

Cercetătorii danezi au studiat 6.120 de femei cu vârsta între 21 şi 45 de ani care încercau să rămână gravide, din iunie 2007 până în ianuarie 2016. Toate au completat chestionare despre periodicitatea în care consumă alcool şi a băuturii pe care o consumau. Potrivit revistei Descoperă, în cadrul rezultatului s-a dovedit că femeile care consumau cel puţin 250 de mililitri de vin pe zi aveau cu 18% mai puţine şanse să rămână însărcinate.

Femeile care consumau o cantitate mai mică nu au experimentat nicio schimbare la nivel reproducător. Cercetătorii de la Aarhus University Hospital din Danemarca au descoperit, de asemnea, că alcoolul influenţează fertilitatea. Reprezentanţii National Health Service din Marea Britanie au sfătuit femeile să renunţe total la alcool atunci când încearcă să rămână gravide, precum şi în momentul în care rămân gravide, deoarece există dovezi ale daunelor pe care le provoacă alcoolul asupra fetusului.

Însă unii experţii contrazic aceste rezultate. De exemplu, medicul Annie Britton, expert în consumul de alcool, de la Universitatea din Londra, a declarat că ,,alcoolul le oferă femeilor încredere atunci când încearcă să conceapă un copil''. Aceasta a mai adăugat că ,,abstinenţa totală nu este un lucru necesar atunci când încerci să concepi un copil, desigur dacă este consumat cu moderaţie''.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Jessica Simpson Eric Johnson GettyImages 459154050 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
carne oaie miel istock jpg
raceala jpg
image png
Regina Elisabeta   GettyImages 106056536 jpg
georgescu jpg
pod china jpg
banner burger urs png
image
actualitate.net
image
actualitate.net