Leacuri care ne scapă de operaţie: Mugurii de zmeur topesc fibroamele

Ultima actualizare:

    Sucurile de legume îi oferă organismului vitaminele necesare, îl energizează şi îl hrănesc
Sucurile de legume îi oferă organismului vitaminele necesare, îl energizează şi îl hrănesc

Fitoterapeuţii europeni apreciază că mugurii de zmeur sunt un progesteron natural, care acţionează ca un reglator al activităţii ovarelor. Testele de laborator au dovedit că, o cură cu muguri de zmeur urmată timp de 10-12 luni, are efecte terapeutice remarcabile, deoarece  aceasta are puterea să topească fibroamele uterine.

Primăvara, mugurii se consumă în stare crudă (zilnic câte două linguriţe). Specialiştii spun că tot atunci se fac provizii de muguri de zmeur şi aceştia se conservă în miere, pentru ca tratamentul să poată fi continuat un an întreg. 

Dar, zmeurul are două tipuri de fructe: unul care creşte vara şi altul care creşte toamna. Astfel că, persoanele care vor să scape de operaţie, au adunat muguri până toamna târziu, au continuat terapia şi au scăpat de cuţit.

Iată cum se conservă mugurii: Zdrobiţi 20 de linguri de muguri proaspeţi şi-i  amestecaţi  cu 400 g de  miere. Amestecul trebuie pus într-un borcan, pe care-l închideţi ermetic. Timp de trei săptămâni preparatul îl păstraţi la rece.

După aceea, strecuraţi siropul şi consumaţi câte trei linguriţe pe zi, vreme de 10-12 luni, în funcţie de mărimea fibromului (fibroamelor). Dacă urmaţi tratamentul cu rigurozitate, mugurii de zmeur au puterea să topească fibromul uterin şi nu mai este nevoie de intervenţie chirurgicală.

Este ştiut faptul că, de cele mai multe ori, durerile cu care se confruntă persoanele care au pietre la rinichi sunt insuportabile.

În acest caz, tratamentele prescrise de medicii alopaţi cu diuretice şi un consum mare de lichide ameliorează temporar durerile.

Din păcate, datorită dietei, mai ales a consumului crescut de carne şi de grăsimi, riscul ca „pietrele”crescute în jurul rinichilor să-şi  mărească volumul este considerabil.

Pentru a veni în ajutorul bolnavilor renali, cu pietre la rinichi, medicina alternativă recomandă un remediu inedit care „topeşte” pietrele şi îi salvează de la operaţie pe cei care se confruntă cu aceste necazuri.

simeon stalpnicul png

Tratamentul este simplu: Dimineaţa se aleg şase roşii foarte bine coapte, apoi se decojesc cu ajutorul unui cuţit (cu partea neascuţită).

Pieliţele adunate de la cele şase roşii se asezonează cu câte o lingură de ulei de măsline şi cu sucul obţinut de la o jumătate de lămâie. Leacul se administrează în fiecare dimineaţă, înainte de micul dejun. După trei-patru săptămâni, calculii se elimină fără dureri.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net