Leacuri tradiționale mânăstirești : Mânăstirea Nera

Ultima actualizare:

    Oțet de mere cu miere, prepart la Mănăstirea NeraSursa foto: Creștinortodox.ro
Oțet de mere cu miere, prepart la Mănăstirea NeraSursa foto: Creștinortodox.ro

S-a răspândit vestea că leacurile de la Mănăstirea Nera, situată în Munții Locvei, aproape de localitatea Sasca Montana, sunt o binecuvântare pentru toți locuitorii din această zonă geografică, dar și pentru cei care se tratează cu aceste produse, preparate în laboratorul propriu al Mânăstirii. Acest așezământ monahal s-a realizat prin eforturile Dr. Pavel Chirilă, cel care este și ” părintele” Așezământului Christiana din București.

. Maicile acestui așezământ monahal respectă un calendar al plantelor medicinale începând din primăvară, odată cu recoltarea urzicilor, leurdei, păducelului și mugurilor de pin,  de brad și de molibden.

Produsele sunt inspirate din leacurile tradiționale mânăstirești

Produsele  sunt realizate manual, respectând rețete  proprii , inspirate din  leacurile tradiționale mânăstirești. În laboratorul mănăstirii se  produc : tincturi, oțeturi, siropuri, creme și săpunuri,  iar toate produsele  sunt preparate din ingrediente naturale, extrase din  plantele  culese  de pe terenurile nepoluate  de pe Valea Nerei.   

Vă prezentăm un preparat ce poate fi folosit intern și extern   

 Oțetul de mere cu miere poate fi procurat din comerț, dar poate fi preparat și în propria  noastră gospodărie:

Ingrediente pentru obținerea acestui produs: 6 kg de mere,  12 l de apă călduță + 0,5 kg de zahăr + 1 kg de miere  și 25 gr de drojdie.

Preparare:  Se  taie merele  foarte subțiri, se pun într-un recipient de plastic  sau de sticlă ( colorată), dar vasul se umple doar jumătate din capacitatea sa pentru a  rămâne loc  pentru fermentație. În vas se adaugă un sirop din apă călduță, îndulcită cu miere și zahăr. Apoi, peste compoziția din vas  se adaugă drojdia,  amestecată în puțin sirop . Vasul se lasă să fermenteze timp de  două-trei săptămâni la căldură, dar nu la soare;  zilnic se amestecă în vas, încât merele de la suprafață să nu oxideze.

Vasul trebuie acoperit cu o pânză  care se fixează cu un elastic.  Când toate merele s-au scufundat în sirop, se strecoară  oțetul și se  păstrează, la aceeași temperatură timp de 60 de zile.  Vasul trebuie să rămână acoperit, în continuare, cu aceeași pânză  fixată de elastic. La suprafața produsului apare o ciupercă, dar aceasta nu trebuie aruncată,   deoarece asigură tăria oțetului. După alte 60 de zile,  oțetul se strecoară din nou și se toarnă în sticle sigilate ermetic .

 Cum se folosește produsul

Acest oțet se  folosește în salate, în mâncăruri , diluat în apă, sucuri naturale sau ceai.       

  Pentru persoanele cu probleme de sănătate-: uz intern

Leacurile cu oțet de mere cu miere  se recomandă  în diferite afecțiuni: infecții, alergii,  probleme de digestie, constipație, insomnie,  nivel crescut al colesterolului, înțepături de insecte,  dureri musculare sau articulare,  febră în răceli și gripe, ten acneic, oboseală cronică,   metabolism leneș,  urticarie . Cum se administrează: câte o linguriță ( la copii) și o lingură la adulți ( de trei ori pe zi, înaintea meselor principale, diluat în ceai, sucuri sau apă). Cura durează 4-6 săptămâni.

Uz extern: Se folosește sub formă de  comprese sau frecții.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
natalia negru st  iosif dimitrie anghel jpg
Greseli de igiena dentara  Sursa foto Pixabay jpg
parlamentul romaniei jpg
lidl jpg
drum sofer masina1 jpeg
Rusia versus SUA FOTO SHUTTERSTOCK
image
actualitate.net
image
actualitate.net