Mănâncă nuci verzi şi scapi de stres!

Ultima actualizare:
Tinctura
Tinctura

Cu toţii ştim cât de delicioase sunt dulceaţa şi deserturile cu nuci. Dar câţi dintre noi cunosc efectele terapeutice ale infuziilor sau tincturilor din nuci verzi?

Chiar dacă ne colorează mâinile, este bine să ştiţi că un consum regulat de nuci verzi nu poate fi decât un obicei sănătos.

Amestecate cu miere, puteţi obţine un preparat energizant, cu efecte benefice în combaterea aterosclerozei, colesterolului şi stresului.

Specialiştii în nutriţie ne îndeamnă să mâncăm cinci porţii în fiecare săptămână, iar inima noastră va fi cu mult mai sănătoasă.

Foarte important este şi efectul lor de întărire a imunităţii. Iată ce beneficii aduc derivatele din nucă verde organismului.

Tinctura, bună pentru răni

Tinctura de nuci se administrează, câte o lingură într-o jumătate de pahar de apă, de trei ori pe zi, timp de câteva săptămâni, în reumatism şi gută, hipotiroidie, incontinenţă urinară.

Coaja tratează  stomacul
Coaja tratează stomacul

Extern, tinctura poate fi folosită în spălarea şi dezinfectarea rănilor, în gargară, spălări ale gurii în caz de afte sau răni provocate de extracţii.

Coaja tratează stomacul

Coaja verde a nucilor crude este indicată pentru combaterea afecţiunilor la nivelul stomacului, precum infecţiile intestinale acute.

Siropul reduce  riscul unui infarct
Siropul reduce riscul unui infarct

În 300 de ml de apă se adaugă aproximativ cinci linguriţe de coji de nuci verzi mărunţite, care se lasă la macerat aproximativ 10 ore.

Se strecoară, iar amestecul rămas se fierbe cu 300 ml de apă, timp de 5 minute.

Cele două preparate se combină şi se bea 1 litru din acest amestec.

Siropul reduce riscul unui infarct

Nucile verzi conţin o multitudine de substanţe nutritive precum calciu, fier, zinc, potasiu şi nelipsitele vitamine A, B, E, şi F.

Frunzele, contra  reumatismului
Frunzele, contra reumatismului

De aceea, consumaţi periodic sirop de nuci proaspete, deoarece întăresc vasele de sânge, mai ales persoanelor în vârstă.

Vitamina E reduce foarte mult posibilitatea de a face un atac de cord.

Frunzele, contra reumatismului

Frunzele de nuc sunt folosite ca şi cataplasme, pentru tratarea rănilor ori a reumatismului.


    Frunzele, contra  reumatismului
Frunzele, contra reumatismului

Durerile provocate de boli reumatice pot fi diminuate simţitor prin băi cu infuzii concentrate de frunze de nuc sau prin aplicarea de cataplasme cu frunze de nuc fierte.

Se face o infuzie cu 100 g de frunze uscate la patru litri de apă, se lasă să se răcească, apoi se introduc membrele sau încheieturile afectate timp de 15 minute.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
Banner Carmen Harra
panouri solare risc hackeri jpg
ceai freepik jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net