Medicii avertizează! Consumul moderat de alcool e dăunător sănătăţii

Ultima actualizare:

    Unii specialişti cred că două pahare de vin pe zi sunt benefice pentru inimăFoto: Reuters
Unii specialişti cred că două pahare de vin pe zi sunt benefice pentru inimăFoto: Reuters

Cu toţii am auzit că un pahar de vin e bun pentru inimă. Însă un nou studiu a demonstrat că nu e deloc aşa. Ba chiar, consumul moderat de alcool poate dăuna sănătăţii.

Cercetătorii britanici au descoperit că cei care consumă doar două pahare mici de vin pe zi tot au probleme de sănătate, contrar părerii generale.

De fapt, e indicat să bei mai puţin, chiar dacă bei puţin deja.

Unul dintre cercetători a explicat că există o legătură clară între reducerea consumului de alcool şi îmbunăţirea sănătăţii cardiovasculare.

"Indiferent dacă bei puţin, moderat sau mult, dacă reduci consumul, ar putea fi benefic pentru inima ta", a povestit doctorul Juan Casas.

Studiul este considerat, de mulţi experţi, de bun simţ.

"Sunt foarte puţine avantaje ale consumului de alcool, chiar şi moderat. De fapt, pentru a reduce riscul unor boli de inimă, oamenii ar trebui să meargă mai mult pe jos şi mai puţin cu maşina", a povestit un expert în boli cardiovasculare, Tim Chico.

Studii precedente au susţinut că un consum moderat de alcool poate proteja inima, însă medicii nu au găsit o explicaţie biologică. Unii au sugerat că în vin există un antioxidant bun pentru inimă, dar nu toţi specialiştii au căzut de acord cu asta.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
rosii getty1 jpeg
click ro   Crema SPF 50 față Scutul tău zilnic de protecție și SPF jpg
tumisu heart attack 7479253 (1) jpg
ceai beneficii jpg
gradinarit jpg
nunta pixabay jpg
shingo suzuki libertatea jpg
gatit freepik1 jpeg
image
image