Merele şi coacăzele te feresc de cancer

Ultima actualizare:

    Alimente importante
Alimente importante

Când alegi ce pui în farfurie, gândeşte-te mai ales la sănătatea ta! Meniul variat şi sănătos te poate apăra de boli grave. Specialistul Click! în medicină tradiţională indiană, dr. Ovidiu Chiş, ne explică azi importanţa alimentelor bogate în antioxidanţi.

Ţi-ai pus vreodată întrebarea cum ar fi dacă ai putea evita toţi viruşii şi toate sursele de infecţii? Astfel ai scăpa, în sfârşit, de toţi aceşti mici agresori numiţi radicali liberi, lucru imposibil în realitate.Dar ce sunt radicalii liberi? Sunt nişte molecule instabile, foarte reactive, pe care chiar organismul tău le produce prin arderile din metabolism.

Aceşti radicali liberi distrug lipidele de protecţie, proteinele şi AND-ul. În plus, mai sunt responsabili de îmbătrânirea corpului, de scăderea imunităţii, de apariţia cancerului, de afecţiunile plămânilor şi funcţionarea improprie a sistemului nervos. Cei care luptă cu ei sunt antioxidanţii. Aceştia combat radicalii liberi pentru a preveni distrugerea celulelor.

Astfel ei asigură starea de sănătate a inimii şi a sistemului circulator, întreţin funcţiile văzului, ale pielii. S-a demonstrat ştiinţific că antioxidanţii ne pot feri de cancer, dar şi de alte boli grave, protejând celulele şi ajutând la distrugerea viruşilor. De aceea sistemul imunitar necesită o nutriţie bună bazată pe multe fructe şi legume, dar şi pe alte alimente bogate în antioxidanţi. Ei pot fi sub formă de vitamine (A, C, E, B1, B5, B6) sau sub formă de aminoacizi (taurina, cisteina, metionina). Important e însă să îi luăm din alimentaţie.

Iată lista alimentelor, în funcţie de nivelul cel mai mare de antioxidanţi pe care îi conţin şi cantităţile pe care trebuie să le consumi:

- Fasole roşie boabe (1/2 ceaşcă) - 13.500- Coacaze sălbatice (o ceaşcă) - 13.000- Fasole „Pinto" (1/2 ceaşcă) - 12.000- Coacăze cultivate (1/2 ceaşcă) - 8.500- Afine (o ceaşcă) - 8.500- Anghinare gătită (o ceaşcă) - 8.000- Mure (o ceaşcă) - 8.000- Prune uscate (1/2 ceaşcă) - 7000- Zmeură (o ceaşcă) - 6.000 - Căpşuni (o ceaşcă) - 6.000 - Măr „Red Delicious" (o bucată) - 6.000- Măr „Granny Smith" (o bucată) - 5.000 - Nuci Pecans (30 de grame) - 4.500- Prune negre (o bucată) - 4.000- Cartof gătit (o bucată) - 4.000- Prune (o bucată) - 4.000.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate Letizia și Sofia colaj jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net