Motivul pentru care anumiți oameni se nasc cu un orificiu deasupra urechii
Un anumit procent din populația lumii se naște cu un mic orificiu deasupra urechilor, care se numește sinus preauricular. Din punct de vedere „tehnic” este un defect din naștere.
Fenomenul a fost cercetat pentru prima dată în 1864 de către Van Heusinger. Potrivit lui Neil Shubin, un biolog adept al teoriei evoluționiste, aceste orificii ar putea fi o rămășiță a branhiilor pe care strămoții noștri acvatici le aveau (la origine, toate ființele, inclusiv mamiferele, ar fi evoluat din pești și alte animale acvatice).
În general, nu este o problemă dacă ai un sinus preaulicular, dar dacă acesta se infectează sau formează un chist, este necesar tratamentul medical. Acesta presupune fie drenarea sinusului, fie îndepărtarea lui completă, după cum precizează Business Insider.
Între 1 și 9% din populația europeană și americană se naște cu sinus preaulicular. Pentru populația taiwaneză procentul este de 2,5%, iar pentru anumite regiuni din Africa, de până la 10%. Deseori însă, acest sinus se pierde de-a lungul generațiilor, de acea nu se întâlnește la mulți oameni. Dacă însă ne naștem cu el, se poate întâlni fie doar la una dintre urechi, fie la ambele.
Studiile au arătat însă că sinusul preaulicular apare cel mai adesea la urechea dreaptă.