Pe cine trebuie să dai «vina» pentru erecţia slabă

Ultima actualizare:

Deşi apare mai ales odată cu înaintarea în vârstă, tot mai mulţi tineri sunt afectaţi de scăderea erecţiei.

De multe ori, bărbaţii evită să abordeze subiectul şi astfel nu fac decât să se culpabilizeze, deseori, pe nedrept, şi să-şi agraveze angoasele, pentru că tulburările de erecţie scad serios stima de sine.

Orice bărbat cu astfel de probleme ar trebui să consulte un sexolog sau un medic urolog, pentru că, indiferent dacă este vorba despre cauze psihologice sau medicale, disfuncţia erectilă poate beneficia de diverse tratamente.

Disfuncţia erectilă, semn al aterosclerozei

Deşi nu par a avea legătură, aceste două probleme sunt în strânsă relaţie din punct de vedere medical.

Ateroscleroza reprezintă îngustarea vaselor de sânge din cauza depunerilor de grăsimi pe pereţii vasculari, îngreunând vascularizaţia normală la nivelul penisului şi împiedicând astfel erecţia.

Tulburările de erecţie ar putea fi un prim semn al aterosclerozei precoce, care, în timp duce la complicaţii precum infarctul.

Au un risc mai mare de ateroscleroză bărbaţii cu un nivel crescut al lipidelor în sânge şi cei care fumează.

De asemenea, diabetul zaharat afectează fluxul sangvin, la fel ca şi impulsul nervos, necesare pentru o bună erecţie.

Bolile hormonale care scad nivelul testosteronului, afecţiunile neurologice (precum Parkinson), loviturile în zona intimă şi radioterapia la nivelul pelvisului sunt alţi factori incriminaţi de o erecţie slabă.

Antihipertensivele, o altă cauză

Aproape 15% din bărbaţii cu hipertensiune acuză tulburări de erecţie.

Şi medicamentele pentru tratarea hipertensiunii pot avea acelaşi rezultat.

Alte medicamente care au ca efect secundar scăderea erecţiei sunt: antidepresivele, antiepilepticele, statinele, pastilele indicate în ulcer peptic, reflux gastroesofagian şi cele recomandate în greaţă şi vărsături.

Află mai multe pe clicksanatate.ro



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
triggermouse strawberries 5824229 1920 jpg
gradinarit  jpg
carne miel  jpg
legume verzi istock jpg
Barfa colegi birou munca FOTO Shutterstock jpg
orez, foto shutterstock jpg
chiuveta istock jpg
emblemă poliţie, Facebook jpg
image
image