Par sănătoase, dar sunt bombe calorice

Ultima actualizare:

    Ce alimente sunt bombe calorice
Ce alimente sunt bombe calorice

Pe lângă eforturile de a slăbi sau a ne menţine greutatea sub control, ne preocupăm zilnic să mâncăm sănătos. Nutriţioniştii australieni ne avertizează că ceea ce băgăm în gură nu este ceea ce pare. Alimente pe care le considerăm sănătoase sunt de fapt adevărate bombe calorice, iar efectele negative se văd în timp.

Brioşele

Sunt delicioase la micul dejun alături de ceai sau cafea. Dacă până acum credeai că sunt foarte sănătoase, mai ales dacă le preferai pe cele cu fructe şi din făină neagră, află că ascund pe lângă mult zahăr şi multe grăsimi în compoziţia lor, putând avea până la 400 de calorii pe bucată.

Fructele deshidratate

Au de opt ori mai multe calorii decât fructele proaspete, iar dacă ţi le procuri din comerţ, au adesea şi adaos de zahăr. Astfel, încearcă să consumi fructele în stare proaspătă sau congelate.

Salatele din comerţ

Salatele n-ar trebui să lipsească din alimentaţia noastră, mai ales dacă suntem şi la dietă.

Însă, dacă adaugi şuncă, brânză sau crutoane, tot felul de dressinguri şi alte astfel de produse, vei reuşi doar să te îngraşi, nu să slăbeşti.

Iaurtul îngheţat

Îngheţata de casă, preparată prin congelarea iaurtului cu fructe, este foarte răcoritoare şi-ţi dă o satisfacţie doar de moment, pentru că pe termen lung poate avea efecte nocive.

Ca orice alt desert, iaurtul îngheţat are multe calorii, conţine zahăr şi lapte care-ţi pun silueta în mare pericol.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
masini vanzare automobile noi parcare foto shutterstock
close up large bathtub jpg
lantana jpg
Hartă  Europa -Romania -Polonia -Ucraina - Bilgaria FOTO shutterstock
desemnare premier eugen tomac cotroceni nicusor dan FOTO: Inquam Photos/George Călin 6316 jpg
serious professional businessman talking phone with customer holding papers hand jpg
portofel gol jpg
toaleta publica roz facebook jpg
image
image