Spune-mi ce mănânci, să-ţi spun cum trăieşti. Dieta Hey, de 100 de ani în topul celor mai populare diete din lume

Ultima actualizare:

Concepută de medicul american Howard Hay, care voia să-şi rezolve problemele de sănătate cu care se confrunta, dar şi pentru a slăbi, Dieta Hay a câştigat adepţi pe întregul mapamond. Pentru a fi în formă, doctorul Hay a ajuns la concluzia că trebuie să-şi schimbe radical obiceiurile alimentare. Şi, de atunci, din anul 1911, regimul Hay se menţine în topul celor mai populare diete din lume.

Cum a fost concepută Dieta Hay

În alcătuirea dietei, doctorul Hay a pornit de la premisa că, pentru problemele de sănătate care apar în organism există o cauză principală. De aceea, pentru a uşura digestia, doctorul Hay a împărţit alimentele în trei grupe:

Grupa A cuprinde proteinele: carnea, lactatele, brânza, ouăle, peştele, soia şi iaurtul.

În Grupa B se aliniază alimentele neutre: legumele (aproape toate vegetalele), salatele, fructele, seminţele, nucile (cu excepţia arahidelor), untul, uleiul presat, uleiul de măsline şi condimentele. 

Grupa C cuprinde carbohidraţii (biscuiţii, pâinea, pastele, prăjiturile, ovăzul, fulgii de ovăz, orezul, zaharurile, mierea, germenii (de grâu, de lucernă şi de schinduf), siropul de arţar. 

Regimul Hay propune disocierea proteinelor de glucide

Dieta Hay recomandă disocierea proteinelor de glucide. Chiar dacă  proteinele, ca şi glucidele produc aciditate, digestia se produce în condiţii diferite;  de aceea, proteinele şi glucidele nu trebuie consumate împreună la aceeaşi masă. Deşi doctorul Hay a conceput acest regim îndeosebi pentru vindecarea unor afecţiuni, el a constatat că dieta Hay  este benefică şi persoanelor care doresc să slăbească, deoarece beneficiile regimului sunt numeroase: facilitează digestia, stimulează metabolismul, asigură energie, alungă senzaţia de foame, grăbeşte arderile, previne diabetul şi bolile de inimă, diminuează excesul ponderal, vindecă artrita şi sindromul colonului iritabil.   

Cum se combină corect alimentele  

Doctorul Hay face următoarele recomandări:

1. Alimentele din Grupa A se asocieză cu alimentele din Grupa B.

2. Alimentele din Grupa B se consumă cu cele din Grupa C.  

3.  Alimentele neutre (din Grupa B-legume, fructe, seminţe, uleiuri şi condimente) pot fi consumate alături de cele din grupele A şi C. Niciodată nu trebuie să se consume, la aceeaşi masă,  alimentele din grupele A (proteinele: carne,  brânză, ouă,  peşte,  iaurt) cu cele din Grupa C ( pâine, biscuiţi, miere, orez, germeni de lucernă  etc).

Această condiţie trebuie respectată fără nicio abaterea.

Totodată, persoanele care vor să urmeze regimul Hay trebuie să evite alimentele rafinate (pâinea albă, orezul alb, zahărul) şi să le înlocuiască cu variantele lor integrale.

De asemenea, dieta limitează consumul de carne (de două ori pe săptămână), iar peştele, carnea de pui şi de curcan sunt cele mai indicate.

În acelaşi timp, zahărul trebuie înlocuit cu miere.

La o masă trebuie să se consume un singur tip de proteine: pui, ouă, brânză, şuncă (cu salată).  

Dacă aţi consumat alimente din grupa A (proteine) numai după alte trei-patru ore puteţi consuma şi alimente din grupa C

(carbohidraţi).

Pastele nu se consumă cu brânză !

Dacă preferaţi pastele, să nu le consumaţi cu brânză: trebuie să le asezonaţi cu nuci sau cu legume şi condimente.  

Nu combinaţi fructele cu alte alimente!

Fructele se consumă singure şi nu se combină cu alte alimente

Modul de combinare a alimentelor asigură succesul dietei:

Poţi să scapi de kilogramele nedorite, dacă nu combini la aceeaşi masă alimentele care conţin proteine cu cele care conţin carbohidraţi: 

Cine nu reuşeşte să slăbească

Cei care nu reuşesc să slăbească, încalcă în mod frecvent tocmai această condiţie esenţială : ei combină în mod greşit grupele de alimente şi consumă la aceeaşi masă :

Aceste asocieri de alimente sunt greşite deoarece organismul digeră în mod diferit proteinele şi carbohidraţii. Practic, unele alimente devin acide, iar altele-alcaline, de aceea, metabolizarea

este mai lentă.

Recomandări pentru evenimentele mondene

Dacă participaţi la un eveniment, nu trebuie să faceţi notă discordantă. Când preferaţi alimente din grupa A şi  trebuie să  gustaţi şi puţin alcool, alegeţi un pahar cu cidru.

În schimb, dacă vă tentează alimente din grupa C, respectaţi principiile dietei şi alegeţi un pahar cu bere.

În dieta zilnică trebuie să predomine legumele şi fructele

În meniul zilnic trebuie să predomine legumele şi fructele, circa o jumătate din cantitatea alimentelor consumate într-o zi.

Efectele dietei Hay apar după cel mult 40 de zile

Acest plan de nutriţie tip disociat, recomandat de dieta Hay, vă îmbunătăţeşte starea de sănătate după cel mult 40 de zile.          

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net