Te doare gâtul? Aşa te tratezi natural!

Ultima actualizare:

În sezonul rece, durerile în gât sunt foarte prezente în viaţa noastră. De câte ori simţiţi că gâtul vi se transformă într-un ghem de spini, mergeţi în cămara cu remedii naturiste! Iată câteva preparate care vă ajută să scăpaţi de starea de rău!

Lămâia şi mierea

Tăiaţi patru lămâi în felii mici, aşezaţi-le într-un borcan şi turnaţi miere peste ele până când le acoperiţi. Băgaţi recipientul la frigider pentru 24 de ore. Din sucul rezultat preparaţi ceai, punând câte două linguriţe la o cană de apă fierbinte. Puteţi mânca şi bucăţile de lămâie. Sigur vă veţi simţi mai bine, pentru că mierea este capabilă să amelioreze durerile de gât datorită proprietăţilor antimicrobiene, eliminând, astfel, bacteriile care duc la apariţia infecţiilor.

Propolisul

Faceţi gargară de două ori pe zi cu 30-40 de picături de tinctură de propolis, dizolvate în puţină apă, apoi înghiţiţi lichidul. În cazul capsulelor, sunt suficiente câte 2 de 3 ori pe zi (adulţi) şi câte una de 3 ori pe zi (copii). Siropul cu propolis se administrează câte 5 ml de 6 ori pe zi (adulţi) şi câte 5 ml de 3-4 ori pe zi la copii. Propolisul acţionează ca un antibiotic: va distruge microbii şi va calma durerea.

Sarea

Dizolvaţi o jumătate de lingură de sare într-un pahar cu apă călduţă şi faceţi gargară de cel puţin patru ori pe zi. Această soluţie va neutraliza acizii din gură. Veţi simţi o arsură uşoară, însă această gargară va elimina bacteriile şi va vindeca iritaţiile. 

Schinduful

Puneţi două linguri de seminţe în 500 ml de apă şi fierbeţi timp de 30 de minute. Lăsaţi apoi la răcit şi beţi de 3-4 ori pe zi. Schinduful dizolvă mucusul şi ajută la calmarea durerilor şi inflamaţiei. 

Măceşele

Preparaţi o infuzie din două linguriţe de fructe zdrobite cu 500 ml de apă clocotită şi consumaţi-o pe durata întregii zile. Şi extractul din mlădiţe de măceş vindecă durerile, administrat câte 50 de picături, de 3 ori pe zi. 

Scorţişoara

Fierbeţi un beţişor de scorţişoară cu puţin piper în 200 ml de apă timp de câteva minute. Adăugaţi o lingură de miere şi consumaţi fierbinte, o dată pe zi, timp de o săptămână. Câteva picături de ulei de scorţişoară amestecate cu o lingură de miere calmează durerile. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
padure tropicala jpg
mar negru jpg
Masline Pixabay jpg
ger naprasnic jpg
semafor jpeg
Stațiunea Borsec. Foto Statiunea Borsec
italia pixabay jpg
shutterstock 1113332 cuplu iubiti indragostiti restaurant mancare terasa jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net