Totul despre infertilitate și fertilizarea in vitro, cu doctorul Nicolae Poiană, cel care într-o noapte a adus pe lume peste 40 de copii
Dorința de a fi părinte este una dintre cele mai puternice în decursul vieții. Pentru cei care suferă de infertilitate, a fost până de curând un vis la care nici nu îndrăzneau să spere. Azi, mulțumită unei proceduri și a unui medic dedicat să ofere fericire, cuplurile care suferă de infertilitate pot și ei să își îndeplinească visul de a fi părinți. Șansa se numește: fertilizarea in vitro. La toate întrebările pe această temă a răspuns Conf. Dr. Nicolae Poiană. Este medic de obstretică ginecologie din 1978. A pierdut demult șirul copiiilor pe care i-a adus pe lume, dar își aminte că într-o noapte, în epoca Ceaușescu, a avut o gardă cu peste 40 de nașteri. Azi, ajută cuplurile care se confruntă cu infertilitatea să devină părinți.
Cel mai nou studiu realizat în perioada ianuarie-februarie 2023 de Societatea Română de Reproducere Umană Asistată Medical din România arată că proporția sarcinilor obținute cu ajutorul tratamentelor de specialitate a crescut semnificativ în ultimii ani, iar unul din zece cupluri încearcă de peste cinci ani să obțină o sarcină.
„Weekend Adevărul“ a discutat cu Conf. Dr. Nicolae Poiană, medic primar obstetrică-ginecologie și coordonatorul Centrului FIV SANADOR, despre ce înseamnă infertilitatea, care sunt procedeele de reproducere umană asistată, cu precădere fertilizarea in vitro (FIV), dar și care sunt pașii pe care trebuie să îi urmeze un cuplu sau o femeie pentru a putea beneficia de acest protocol.
„Weekend Adevărul“: Ne puteți spune, vă rog, ce este mai exact fertilizarea in vitro?
Dr. Nicolae Poiană: Fertilizarea in vitro are vechi tradiții și medicii care sunt considerați în vârful asistenței medicale au avut de învățat de la veterani. Anii ’60 reprezintă zorii cercetărilor efectuate pentru fertilizarea in vitro umană, care a culminat, abia în 1978, cu prima reușită făcută de Robert Geoffrey Edwards, Patrick Steptoe și Jean Purdy în Marea Britanie, care au adus pe lume o fetiță care trăiește și astăzi. A fost un eveniment ce a zguduit lumea medicală și a fost primul pas care a demonstrat că, prin tehnici medicale avansate, poți obține o ființă umană. De asemenea, a fost o foarte mare realizare pentru probabil milioane de cupluri din întreaga lume care își doresc un copil. Fertilizarea in vitro presupune recoltarea de la cei doi parteneri a unor celule reproductive, gameți, utilizarea acestora în condiții cu totul speciale în afara organismului lor, obținerea unuia sau a mai multor embrioni în condiții de laborator și, la un moment dat, transferul embrionului în organele genitale ale femeii unde de restul se ocupă partenera cuplului și Cel de Sus.
Care sunt diferențele dintre fertilizarea in vitro și inseminarea artificială?
Ambele sunt proceduri care se utilizează în reproducerea umană asistată medical. Este o foarte mare diferență între ele, deoarece inseminarea intrauterină reprezintă colectarea spermei de la donator, prepararea ei prin niște procedee specifice, introducerea unei mici cantități de spermă – bine separată și preparată, cu o cantitate mică de mediu de cultură, care să întrețină viabilitatea, mobilitatea, progresivitatea etc. – în cavitatea uterină, adică scurtarea drumului pe care spermatozoizii trebuie să îl facă din vagin până în locul în care se produce fertilizarea. În mod obișnuit, după ovulație (eliminarea ovulului din ovar), trompa uterină îl captează împreună cu lichidul folicular și îl transportă către treimea externă, unde el „parchează“ și așteaptă să vină spermatozoidul. Exceptând scurtarea drumului, această procedură separă spermatozoizii de calitate bună de restul, astfel încât crește șansa de fertilizare. Indicația princeps a acestei proceduri este o problemă a spermei, descoperită în urma unei spermograme. Se poate face cu sau fără stimulare ovariană, cu monitorizarea ovulației... Diferența enormă este faptul că se inseminează în cavitatea uterină o cantitate mică de spermă preparată, aptă pentru fertilizare, cu scopul îndepărtării conținutului care nu este de bună calitate din proba de spermă. De cealaltă parte, fertilizarea in vitro înseamnă efectuarea unui protocol de hiperstimulare ovariană controlată – cu anumite medicamente se blochează anumite funcții ale unor glande (ovare), pe care noi le tratăm cu alte substanțe astfel încât ovarele să producă mai multe ovocite în mai mulți foliculi care să ajungă la maturație. Acestea sunt colectate, scoase din organism, puse în condiții de laborator, se primește proba de la partener, iar cele două probe sunt puse una lângă cealaltă și astfel se obțin embrioni în afara organismului. Apoi, la un moment dat, sunt transferați în uterul pacientei. Fertilizarea in vitro este, deci, cu totul altceva decât inseminarea intrauterină.
Cine dă sexul copilului
Știți de la început sexul viitorului copil?
Nu. În primul rând, lucrul acesta nu se știe în timpul fertilizării decât într-un anumit moment al evoluției embrionului și în anumite condiții. În al doilea rând, potrivit reglementărilor la nivel mondial, în principiu, este interzisă dirijarea sexului embrionului care va fi transferat. Din punct de vedere tehnic, este posibilă identificarea sexului, obținându-se un blastocist (embrionul de ziua a cincea), prin tehnici speciale se pot culege celule ale acestuia, din cele minimum 64 pe care le are, și se examinează ADN-ul acestora, deci al embrionului. Astfel, nu mai este niciun fel de semn de întrebare legat de sexul embrionului. Această practică se face deoarece este un diagnostic preimplantanțional al afecțiunilor genetice care ne ajută să creștem, de exemplu, rata de sarcini obținute. Însă, aceste tehnici se folosesc strict din considerente genetice, deci pentru estimarea genetică a calității embrionului și sub nicio formă pentru dirijarea sexului.
Sunt foarte multe cupluri care își doresc fie băiat, fie fată, dar copilul nu se poate face „pe comandă“...
Celulele germinale, ovocitul și spermatozoidul, dacă se unesc, își aduc împreună bagajul genetic. Celula umană are 46 de cromozomi: 44 care dau structura, chipul, dezvoltarea somatică a organismului și doi care dau sexul. Dacă s-ar uni două celule cu câte 46 de cromozomi, ar ieși un embrion cu 92, ceea ce ar fi incompatibil cu viața și ființa umană. Din această cauză, se întâmplă ceva miraculos care nu se petrece decât la nivelul celulelor germinale reproductive: meioza sau diviziunea reducțională. Deci se împarte în două numărul de cromozomi astfel încât spermatozoizii și ovulele mature apte de fertilizare au 22X pentru ovocit și 22X sau 22Y pentru spermatozoid. Toate ovocitele au 46XX și toți spermatozoizii au 46XY. Prin diviziunea spermatozoidului rezultă unul care poartă X și altul care poartă Y. Drept consecință, spermatozoidul, adică bărbatul, este cel care dă sexul copilului. Astfel încât, dacă doamnele își doresc băiețel sau fetiță, trebuie să discute foarte atent cu soțul (râde).
Ce este infertilitatea cuplului
Având în vedere experiența dumneavoastră atât de vastă, cu peste 10.000 de nașteri la activ și sute de fertilizări in vitro reușite, care sunt problemele de infertilitate ale cuplurilor care vin la dumneavoastră și doresc FIV? Ce înseamnă de fapt infertilitatea cuplului?
Dacă discutăm oficial, după definiția Organizației Mondiale a Sănătății sau după cea dată de structurile care se ocupă de această problemă, lucrurile sunt relativ clare: lipsa obținerii unui produs de concepție, a unei sarcini, după o coabitare nerestrictivă timp de un an, la un cuplu aflat la o vârstă reproductivă, reprezintă o problemă de fertilitate. Din acest punct, pe mai departe, lucrurile încep să capete nuanțe. Dacă partenera din cuplul respectiv are peste 35 de ani, atunci acest interval de timp este micșorat la 6 luni. Mai pot interveni și alte aspecte, pentru că definiția infertilității este generală. „Coabitarea nerestrictivă“ înseamnă ca acel cuplu să locuiască împreună și să aibă cel puțin trei relații intime normale pe săptămână. Aceste condiții sunt foarte importante.
De ce trei relații intime pe săptămână?
Nici ovocitul matur, captat de trompă, și nici spermatozoizii nu sunt apți de fertilizare mai mult de 48 de ore, astfel încât dacă femeia se nimerește să aibă ovulație luni și cuplul are relații intime vineri, nu se mai întâmplă nimic. Cam aceștia ar fi parametrii. Desigur, lucrurile pot fi și mai complicate din cauza faptului că în mod obișnuit infertilitatea este legată de anumite stări patologice, care pot apărea și la femei, și la bărbați.
„Se poate obține o sarcină prin fertilizare in vitro până la vârsta la care are suficientă rezervă ovariană.“
Până la ce vârstă maximă o femeie poate avea o sarcină în urma fertilizării in vitro?
Până la urmă, s-au petrecut și „minuni“ și oamenii neavizați pot fi puțin confuzi. Cum apar celulele acestea reproductive? Ele fac parte din zestrea corpului uman cu care se naștem. Mai mult decât atât, celulele germinale, viitoarele ovule pe care femeile le vor utiliza în perioada lor fertilă, apar cam în săptămânile a șaptea și a opta de gestație, deci când femeile sunt în stadiul de embrion în uterele mamelor lor. Cu fiecare ciclu menstrual, o femeie pierde un număr foarte mare (mii) de celule care se pregătesc să intre în ciclul de maturare și să ajungă apte pentru fertilizare. Astfel, la un moment dat, rezerva ovariană scade. Din acest considerent, vârsta pacientelor este extrem de importantă și evident că rezerva ovariană poate fi estimată cu anumite mijloace hormonale, imagistice... O pacientă poate obține o sarcină prin fertilizare in vitro până la vârsta la care are suficientă rezervă ovariană. Dacă aceasta este pe sfârșit, atunci nu mai poate folosi ovocite autogene. Și în cazul acesta intervin alte „scamatorii științifice“. Există și donare de ovocite. De cealaltă parte, în cazul bărbaților, din momentul intrării în adolescență, testiculul masculin fabrică în 60 până la 90 de zile, în medie 74, o nouă generație de spermatozoizi, uneori până la decesul acestuia.
Donarea de ovocite pare a fi destul de rară...
În principiu, spre deosebire de cea de spermă, care este mult mai recunoscută pe plan mondial și aprobată, donarea de ovocite este mult restricționată. Sunt relativ puține țări care acceptă legal donarea de ovocite. Unele țări, precum România, nu au comentarii în legătură cu acest lucru și atunci fiecare țară, în funcție de conștiință, profesionalism și alți factori, acționează cum consideră, pornind de la principiul „dacă nu este interzis, este permis“. Atât timp cât ovocitul și toate procesele sarcinii, nașterii, aparțin femeii, ovocitul mi se pare ceva mai personal decât spermatozoidul.
De la evaluare la avizare
Prin ce procedură trece un cuplu care vine la dumneavoastră pentru fertilizarea in vitro?
Fertilizarea in vitro este o procedură medicală, însă presupune manevrarea de material, țesut, embrioni vii. Toate procedurile legate de reproducerea umană asistată medical se supun reglementărilor Agenției Naționale pentru Transplant, deoarece se manevrează țesuturi, celule vii reproductive... Există Registrul Național, avize, protocoale, deci lucrurile sunt foarte bine rânduite din acest punct de vedere. Când un cuplu se prezintă la cabinet pentru o astfel de problemă, discuția trebuie să o aibă cu un medic care cu obligativitate trebuie să fie pregătit, calificat, în reproducerea umană asistată, aceasta fiind o supraspecializare. Până la un anumit punct, toți ginecologii se pot ocupa de probleme de infertilitate a cuplului, dar pentru anumite tehnici, protocoale, trebuie să ai niște cunoștințe și o pregătire care se dobândesc printr-un studiu special care durează câțiva ani, niște examene care trebuie date... Mai întâi, cuplul trebuie evaluat pentru a descoperi cauza infertilității. Sunt și situații pe care nu foarte multă lume le-ar lua în considerare. Spre exemplu, nu este extrem de rară situația în care partenerul are o tulburare erectilă. Din această cauză, există niște investigații care trebuie efectuate, iar în urma lor medicul specialist poate vedea unde este problema. Pacienta trebuie să primească o simplă și ușoară stimulare ovariană, pacientul trebuie să își schimbe modul de viață și să ia niște suplimente alimentare, iar la trei luni se repetă spermograma. Dacă diverse variante nu funcționează, se face fertilizarea in vitro. Mai întâi, dosarul este trimis spre avizare la Agenția Națională pentru Transplant, iar odată obținut, se începe protocolul ales pentru obținerea unei sarcini.
Câți bebeluși ați adus în lume prin fertilizarea in vitro?
Nu aș putea să vă spun exact, pentru că am colaborat cu mai multe centre de fertilizare in vitro până am ajuns să coordonez Centrul de Fertilizare In Vitro SANADOR. În 2006, am constituit împreună cu niște parteneri un alt centru de FIV, „Biogenesis“, care a devenit un centru cunoscut de FIV sub alt nume. De asemenea, am realizat împreună cu alți trei parteneri fertilizări in vitro și pe la Brașov în urmă cu 15–16 ani. În orice caz, am adus destui bebeluși pe lume. Eu fac obstetrică din 1978, iar de atunci și până în ’89 am trăit epoca Ceaușescu, când femeile erau obligate să facă patru copii, iar în ultimul an al regimului, chiar cinci – demografia României arăta cu totul altfel. O bună parte din activitatea mea de spital și din învățământ, deci 30 de ani, mi-am petrecut-o în Spitalul Polizu, care era una dintre cele mai mari maternități din România și în cadrul căruia am condus Departamentul de Obstetrică aproximativ 10 ani. În epoca Ceaușescu, mi s-a întâmplat să am o gardă de 24 de ore cu peste 40 de nașteri. Deci cred că am adus pe lume mii de copii.
Dar acum natalitatea este în scădere...
Atât statul, prin programul național de susținere a cuplurilor care au nevoie de FIV, cât și clinicile și spitalele private, precum SANADOR, își dau mâna să susțină această dorință de aur a oricărui cuplu de a avea un copil.
