Tratament inedit pentru bolnavii de Covid: muzica. Medicii explică ce efecte incredibile are

Ultima actualizare:

    Muzica ascultată pe patul de spital poate face minuni
Muzica ascultată pe patul de spital poate face minuni

Muzica nu este doar un moft, o plăcere simplă, un sunet de fundal. Ea are un efect intens asupra creierului și produce chiar modificări fiziologice în organismul nostru. Unele benefice, care tratează probleme de sănătate. Medicii știu acest lucru și, mai nou, o folosesc ca tratament pentru bolnavii de Covid-19.

Miros de medicamente, bipăit de monitoare, medici în combinezoane și cu mască pe față care se plimbă printre paturi, aceasta este atmosfera în spitalele unde se tratează pacienți de coronavirus. Fără a putea fi vizitați de cei dragi, fără să vadă o față umană, nu e de mirare că, pe lângă suferința fizică, bolnavii sunt cu moralul la pământ, iar acest lucru le accentuează boala. Pentru a le aduce puțină alinare și a-i ajuta să-și revină mai repede, medicii spitalului Presbyterian Allen din Manhattan le pun pacienților muzică de Bach, Brahms, Edith Piaf sau chiar Beatles, scrie The New York Times. Piesele sunt cântate special pentru ei, din izolare, de muzicieni de renume din California, Virginina, Kentucky, Massachusetts și New York. Sunt transmise online și pot fi ascultate cu ajutorul telefoanelor/iPad-urilor de pe noptiera de lângă patul de spital. Ideea de a include muzica în programul de terapie i-a venit medicului Rachel Easterwood, care a studiat clarinetul înainte de a intra la Medicină și știe cât de importantă e muzica pentru psihic.

Cum explicăm faptul că sunetele plăcute pot vindeca boli

Studiile din domeniul muzical sunt complicate, începând cu faptul că nu există un consens referitor la definiţia muzicii şi la „ce e frumos, ce nu e frumos”. Cert este că e benefică pentru buna dezvoltare a creierului. Cercetătorii vor spune că explicaţia e de natură biochimică. Se ştie că muzica poate induce modificări hormonale. Gândeşte-te la o melodie care-ţi face „pielea de găină”. În acel moment, corpul eliberează dopamină într-o regiune din creier, dar şi oxitocină, hormonul încrederii, al apropierii şi al dragostei. Muzica linişteşte, calmează, reduce stresul şi îţi dă o stare de bine, efecte demonstrate de cercetători.

Terapia prin muzică e veche de sute de ani

Terapia prin muzică s-a dezvoltat încă de pe vremea lui Hipocrate, care o prescria pacienţilor săi cu boli mentale. În timpul Primului Război Mondial, spitalele din Marea Britanie recurgeau la muzicieni care le cântau bolnavilor în convalescenţă. Părea nu doar că-i linişteşte, dar inclusiv le reduce suferinţa. De asemenea, s-a dovedit că muzica ajută la recuperarea limbajului în cazul pacienţilor cu traumatisme craniene şi la recuperarea abilităţilor cognitive la pacienţii care au suferit diverse atacuri. Are rezultate benefice inclusiv asupra pacienţilor cu dificultăţi motorii, cu Parkinson şi paralizie cerebrală.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
femeie stranut  jpg
Mango Mannheim O6 jpg
image png
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net