Uite cum trebuie păstrată mierea

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Produs al stupului, mierea este unul dintre cele mai eficiente antibiotice din natură. Are efect expectorant, emolient, antibacterian, remineralizant, antioxidant şi mai ales imunostimulator. Iată cum trebuie păstrată pentru a nu-şi pierde proprietăţile!

  • Mierea nu se păstrează decât în ambalaje curate, din sticlă sau aluminiu. Nu amesteca mierea dintr-un borcan cu cea din altul. Mierea veche conţine germeni de fermentaţie care însămânţează mierea cea proaspătă şi aceasta va fermenta la rândul ei, schimbându-şi gustul şi mirosul.
  • Mierea nu trebuie păstrată în vase confecţionate din zinc, cupru, plumb şi aliajele lor deoarece, sub acţiunea acizilor din miere, se formează compuşi chimici ce pot duce la intoxicaţii grave. Nici ambalajele din fier nu sunt indicate deoarece, în timp, mierea va căpăta gust şi miros neplăcut.
  • Mierea prinde foarte uşor miros, de aceea trebuie să fii atent unde o depozitezi.
  • Mierea ambalată în borcane de sticlă va fi ferită de lumina care favorizează, de asemenea, deprecierea calităţilor mierii, lucru ce poate fi uşor observat datorită schimbării culorii acesteia (culoarea se închide).
  • În cazul în care mierea s-a cristalizat, pentru a putea fi folosită din nou în stare fluidă, trebuie să o încălzeşti, punând recipientul într-o baie de apă fierbinte, nu direct pe foc! Mai mult decât atât, nu trebuie să încălzeşti decât acea cantitate de miere pe care doreşti să o foloseşti deoarece mierea încălzită fermentează mult mai uşor, conform www.alegesanatos.ro.


Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Regele Charles  sursa foto   Profimedia 0734795506 jpg
cutremur jpg
imbatranire Alzheimer jpg
image png
ceas shutterstock jpeg
haine jpg
ciocolata, foto shutterstock jpg
scabie raie mancarime piele freepik jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net