Virusul hepatitic B, de 100 de ori mai contagios decât HIV
La nivel mondial, în jur de 2 miliarde de persoane au intrat în contact cu virusul hepatitic B, dintre acestea, 350 de milioane trecând în faza cronică. Virusul hepatitic B este de 100 de ori mai contagios decât HIV. Mai multe informații în articolul de mai jos.
Numărul foarte mare de cazuri de hepatită B se explică prin faptul că virusul care o produce este unul foarte contagios, putând rezista şi câteva zile pe diverse obiecte, transmiţându- se de 100 de ori mai uşor decât HIV.
Infecţia acută se manifestă la câteva săptămâni după contactul cu virusul hepatitic B, iar alteori, boala poate să treacă fără simptome evidente. Perioada de incubație a virusului hepatitic B este de 60-120 de zile. Adesea, primele semne pot fi confundate cu cele ale gripei (febră, oboseală, lipsa poftei de mâncare, dureri musculare şi articulare), după care apar icterul (coloraţia galbenă a pielii), urina închisă şi scaunul decolorat. La 2-6 săptămâni, aceste simptome se reduc treptat, infecţia acută vindecându- se, în unele cazuri. Persoana dezvoltă anticorpi care o vor proteja toată viaţa de o nouă infectare. Când ficatul nu reuşeşte însă să se recupereze după faza acută (după 6 luni), se produce cronicizarea, proces care se poate întinde pe parcursul mai multor ani, fără simptome.
Virusul hepatic B se poate transmite prin:
- leziuni sângerânde, prin folosirea obiectelor de toaletă ascuţite contaminate (forfecuţe, aparate de ras);
- instrumente medicale nesterile sau incorect sterilizate;
- echipamente utilizate la tatuaje, piercinguri, manichiură, pedichiură;
- contact sexual neprotejat cu o persoană infectată;
- folosirea în comun a acelorași seringi pentru injectare, în cazul persoanelor consumatoare de droguri;
- de la mamă la făt, atât prin naşterea naturală, cât şi prin cezariană.
Cum NU se transmite
Virusul hepatitei B nu se transmite prin îmbrăţişare, strângere de mână, utilizarea în comun a tacâmurilor, a paharelor, prin mâncare sau apă.
Nu întotdeauna faza acută a infecției cu virusul hepatitic B este însoțită de simptome. În 40% din cazuri apar: oboseală accentuată, pierderea poftei de mâncare, dureri abdominale, stări de greață, vărsături și manifestări asemănătoare gripei. Rar, survin icterul și colorația închisă a urinei. Infecția acută cu virusul hepatitei B se vindecă spontan în câteva săptămâni, în 90% din cazuri simptomele dispărând treptat, persoana căpătând imunitate. Foare rar, boala se agravează rapid (hepatită acută fulminantă), fiind nevoie de spitalizare de urgență.
În 10% din cazuri, infecția acută persistă, devenind cronică. La nou-născuții infectați, evoluția către forma cronică are un procent destul de mare (90%). Se disting 2 forme, una cronică persistentă și una cronică activă. Forma cronică poate evolua către fibroză sau ciroză.
În ce constă tratamentul petru virusul hepatic B
În vreme ce, în forma acută a infecției cu virusul hepatitic B nu există un tratament anume, în cea cronică este nevoie de terapie, pentru încetinirea evoluției. De regulă, nu se impune tratamentul antiviral în infecția acută cu virusul hepatitic B. Sunt recomandate însă repausul fizic, hidratarea corespunzătoare, alimentația echilibrată și evitarea consumului de alcool și a administrării de medicamente, pentru protecția ficatului. Când gradul de lezare hepatică este mare, medicul poate recomanda terapie antivirală și/sau imunomodulatoare.
Antivirale, pentru forma cronică
În hepatita cronică B, tratamentul are ca scopuri principale: eliminarea infectivității (reducerea riscului de transmitere a virusului), stagnarea evoluției bolii spre ciroză și prevenirea apariției carcinomului hepatocelular. Medicul individualizează tratamentul în funcție de factori precum încărcătura virală, gradul de afectare hepatică, asocierea infecției cu alte virusuri (D sau C), eventuale boli asociate. În tratamentul hepatitei B, se utilizează peg-interferonul sau nucleotidele şi nucleozidele, care inhibă replicarea virală (entecavir, adefovir). Administrarea terapiei se efectuează sub stricta supraveghere a medicului, pentru monitorizarea reacţiilor adverse.
Cum mai poate fi prevenită infecţia
- Pentru limitarea riscului de contractare a virusului hepatitic B, se recomandă:
- Folosirea prezervativului în cazul partenerilor instabili
- Evitarea saloanelor de manichiură și tatuaje dacă nu se știe că practică sterilizarea instrumentelor
- Neîmprumutarea obiectelor de igienă personală (perie de dinți, lamă de ras)
- Evitarea drogurilor injectabile.
Vaccinarea oferă până la 10 ani de protecţie
În ţara noastră, vaccinarea împotriva hepatitei B este gratuită şi obligatorie, începând din 1995. Schema de imunizare include 3 doze, prima fiind administrată chiar în maternitate. Însă eficienţa vaccinului scade la vârsta adultă, de aceea este nevoie de o nouă imunizare, mai ales pentru cei care lucrează în domeniul sanitar, pentru cei care fac dializă sau intervenţii chirurgicale şi pentru cei care au parteneri sexuali multipli şi care nu folosesc prezervativ. Vaccinul este creat prin inginerie genetică şi nu conţine decât o genă din virus, cultivată pe drojdie de bere. Cu alte cuvinte, nu conţine virusul activ, ci componenta care induce apariţia de anticorpi protectori. Vaccinul poate oferi protecţie până la 10 ani. În cazul în care o persoană suspectează că a fost expusă accidental infecţiei, se poate recurge la imunizarea de urgenţă.
Gravida cu hepatita B
Toate femeile însărcinate ar trebui să facă analize pentru detectarea virusurilor hepatitice B și C. Dacă se depistează infecția cu unul dintre aceste virusuri, se va determina și nivelul încărcăturii virale la începutul sarcinii și în trimestrul al treilea, cu aproximativ o lună înainte de naștere. Se recomandă nașterea prin cezariană la gravidele cu astfel de infecții.
Copiii cu mame purtătoare ale virusului hepatitic B primesc, în primele ore de la naştere, Imunoglobulina anti-HB, urmată de prima doză de vaccin, ceea ce reduce cu până la 98% probabilitatea de infectare.
