Vreţi să scăpaţi de frisoane?

Vreţi să scăpaţi de frisoane?

Ultima actualizare:

În astfel de situaţii, chiar şi unii specialişti nu găsesc o soluţie rapidă şi la îndemână. În medicina tradiţională, printre remediile care alungă necazul şi combat recidivele se numără ceaiul din flori şi din frunze de măceş, care rezolvă sâcâitoarele probleme. Ceaiul se prepară din câte două linguriţe de plantă-frunze şi flori de măceş, care se infuzează într-o cană cu 250 ml de apă clocotită, timp de zece minute.

Se consumă câte 500 ml dimineaţa pe stomacul gol, apoi se mai bea câte o jumătate de cană din patru în patru ore. Dacă afecţiunea este cronică, tratamentul trebuie continuat cel puţin trei săptămâni şi scăpaţi definitiv de necaz. Efectele terapeutice remarcabile ale acestui tratament se datorează principiilor active valoroase conţinute atât de frunzele, de florile, cât şi de fructele măceşului (să amintim doar complexul de vitamine A, B1, B2, C, K, P şi E), de mare ajutor în tratarea cistitelor, tulburărilor intestinale, ginecologice, bolilor renale şi nu numai.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
creier uman Shutterstock jpeg
ceapa verde jpg
Băuturi energizante jpg
hitler  jpg
 Sambuca di Sicilia FOTO Profimedia
carabinieri jpeg
carabinieri jpeg
furnici istock jpg
image
image