Aplicația de dating folosită de tot mai multe vedete. Care sunt vedetele care își caută dragostea pe internet: „Sunt celebru, vrei să ne cuplăm?”
Vedetele vor să iasă la date-uri și să se îndrăgostească, dar în felul lor exclusivist. Aplicația se numește Raya și este preferata celor care caută să aibă parte de întâlniri romantice. Raya, versiunea Tinder a celebrităților, permite vedetelor să "se combine" cu alți artiști, creatori sau persoane din industria divertismentului. Aplicația permite accesul la serviciile sale doar prin invitație și după un proces riguros de selecție.
Vedete care au folosit aplicația Raya
Pentru a putea să intri în aplicația Raya, trebuie să fii recomandat de un membru activ, apoi cererea acestuia este votată de un comitet de membri, iar rata de acceptare este mai mică de 8%. Printre utilizatori se află Cara Delevinge, Emilia Clarke și Amy Schumer (care pretinde că și-a cunoscut actualul soț pe Raya).
Demi Lovato a declarat în timpul unui interviu că a folosit aplicația, iar Amy Schumer chiar și-a găsit sufletul pereche și actualul soț în cadrul aplicației.Pe lângă Demi, aplicația a mai fost folsită și de Joe Jonas, Avicii și Ruby Rose.
Raya este conectată la Instagram
Aplicația Raya a fost lansată în 2016 și este creată exclusiv pentru vedete, persoane celebre și atleți. Ca multe alte aplicații de dating, Raya este conectată la Instagram și fiecare vedetă poate alege fotografiile în care a ieșit cel mai bine. De asemenea, vedetele pot alege o piesă care să ruleze împreună cu fotografiile.
Ca și Tinder, pentru a avea un match, vedetele trebuie să apese pe o inimioară. Dacă încerci să faci screenshot profilului unei vedete însă aplicația îți va trimite o avertizare și vei intra în belea dacă fotografia ajunge online. Managerul aplicației Raya transmite că această manevră e o metodă bună pentru a păstra nivelul de profesionalism.
Ce a declarat o persoană din industria entertaiment-ului
În prezent, lista de așteptare pentru înscriere în această aplicație este de mii de persoane și nici măcar zece la sută dintre cei care aplică nu intră. Și, din cauza exclusivității sale, ajută dacă solicitantul este un profesionist de succes, bogat și cu reputație.
„Pentru a confirma aceste informații, candidatul trebuie să furnizeze detalii personale și informații despre profesia sa, precum și profilul său de Instagram și membrii pe care îi cunoaște deja și care îi pot trimite o invitație (ca o aprobare pentru a indica faptul că poate fi de încredere)”, titrează as.com.
Deși multi sunt în căutarea dragostei (deși unii sunt de părere că mai degrabă este vorba de sex), alții folosesc aplicația pentru a-și extinde cercul de prieteni sau pentru a-și expune proiectele unor colegi de profesie.