Testele ADN care ridică semne de întrebare. Elisabeta a II-a e o regină nelegitimă?

Testele ADN care ridică semne de întrebare. Elisabeta a II-a e o regină nelegitimă?

Ultima actualizare:

    Regina Elisabeta a II-aFoto: Getty
Regina Elisabeta a II-aFoto: Getty

Teste ADN făcute pe oasele regelui Richard al III-lea, găsite într-o parcare din Leicester în 2012, au scos la iveală că Regina Elisabeta a II-a şi monarhii care au domnit înaitea ei nu sunt chiar urmaşi legitimi.

Oamenii de ştiinţă au comparat genele lui Richard al III-lea cu cele ale urmaşilor lui încă în viaţă şi au descoperit că, la un anumit punct, pe tron a urcat un copil nelegitim. Astfel, Richard sau dinastia Tudorilor nu ar fi avut de fapt dreptul la tron.

Richard al III-lea şi rivalul său, Henry Tudor (Henric al VII-lea) erau urmaşi al Regelui Edward al III-lea. Însă oamenii de ştiinţă cred că undeva, unul dintre urmaşii lui Edwards care a urcat pe tron nu avea acest drept. Cel mai probabil, fiul lui Edward, John of Gaunt, nu era copilul lui. Ceea ce înseamnă că Henry al IV-lea, fiul lui John, nu putea urca pe tron. Astfel, niciunul dintre membrii dinastiei Tudor nu avea drept legitim la coroana Angliei. 

Regina Elisabeta a II-a, actualul monarh al Regatului Unit, se trage din dinastia Tudorilor. Asta înseamnă că  şi ea poate fi considerată drept nelegitimă. 

Studiul a fost publicat în jurnalul de ştiinţă "Nature Communications", conform bbc.co.uk.

"Nu vrem să spunem că Regina Elisabeta a II-a nu ar trebui să fie pe tron. Poate unii vor asta, dar eu nu. Însă descoperirea este de o mare importanţă istorică", a spus liderul echipei, Profesorul Kevin Schurer.

Cercetării au stabilit după doi ani că osemintele găsite sunt ale regelui

Richard al III-lea, pictură realizată în 1520. Originalul s-a pierdut
Richard al III-lea, pictură realizată în 1520. Originalul s-a pierdut

Oasele lui Richard al III-lea au fost descoperite într-o parcare din Leicester în 2012. Oamenii de ştiinţă au stabilit, după doi ani, că osemintele sunt întra-adevăr ale regelului, care se pare că era de fapt blond, cu ochii albaştri, nu brunet cu ochi negri, cum se credea. 

Richard al III-lea a urcat pe tron după moartea fratelui său, Edward al V-lea, în 1483, spre finalul Războiului Rozelor (1455 - 1487), dintre casele Lancaster şi York. Membru al casei York, tatăl lui Richard al III-lea, Richard Plantagenet, luase puterea de la regele Henry al VI-lea, din casa Lancester. Pe tron au urcat fiii lui Plantagenet, Edward al IV-lea, Edward al V-lea şi Richard al III-lea. Susţinătorii casei Lancester au descoperit un alt urmaş de-al lui John of Gaunt, Henry Tudor, care l-a înfruntat pe Richard al III-lea la Bosworth, în 1485. Henry l-a ucis pe Richard şi a devenit noul rege al Angliei. El a fost primul monarh al Dinastiei Tudor, Henry al VII-lea.Casa Windsor, a Elisabetei a II-a, se trage din Margaret Tudor, fiica lui Henry al VII-lea, care s-a căsătorit cu James al IV-lea al Scoţiei, membru al dinastiei Stuarzilor. 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
Știrea momentului în România www.stirilekanald.ro
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Schi la Poiana Brasov foto info poiana brasov jpg
parinti
Șerban Trâmbițașu  jpg
Aliia Roza jpg
closeup shoulder view woman using tablet social media jpg
6feeebea 2e5d 4a3b b7a1 32f7f8791c19 pqzxw0960h0540 webp
Calin Georgescu audieri 3 Photos Octav Ganea INQUAM jpg
image jpeg
image
image