Zuko: «Zbor 17 ore ca să vin la şcoală»
Aproape 8.000 de studenţi veniţi de pe toată planeta urmează cursurile universităţilor din ţara noastră.
Au călătorit peste zece ore cu avionul, unii chiar de la celălalt capăt al Pământului, ca să studieze în ţara noastră pentru că este mai ieftin, primesc diplome recunoscute internaţional şi trăiesc mai bine decât în patria lor: Zimbabwe, Zambia, Yemen, Somalia, Mexic, Madagascar şi alte multe ţări exotice.
«Vreau să mă fac doctor»
De o lună, Zuko s-a mutat din Africa de Sud, la Timişoara. A făcut 17 ore cu avionul pentru a ajunge în Banat.
„Sunt în anul pregătitor, învăţ limba română, apoi voi avea cursuri de anatomie, chimie şi biologie, tot în română", a spus Zuko. El a urmat sfatul consulului României în Africa de Sud, care l-a îndrumat să ceară o bursă în Timişoara.
„Îmi doresc să învăţ medicină în România, dar nu ştiu dacă voi putea profesa aici, pentru că salariile medicilor sunt mult prea mici", a adăugat Zuko.
«În România e mai ieftin»
Malik Muhammad Sajid este din Pakistan şi studiază medicina la Constanţa. A venit acum aproape cinci ani în România pentru că e mai ieftin.
„Părinţii trebuie să mă susţină şase ani în facultate, iar eu nu sunt singurul copil al familiei", spune Sajid. În ţara lui, nu are posibilităţi să studieze medicina.
«Aici femeile se îmbracă lejer»
Satissh Ananoh este unul dintre cei mai exotici studenţi din Iaşi. A venit să studieze medicina tocmai din Kuala Lumpur (Malaesia). Acum patru ani, şi-a făcut curaj şi a străbătut nu mai puţin de 8.555 de kilometri pentru a începe o viaţă nouă într-un oraş necunoscut.
„La noi, oamenii merg îmbrăcaţi din cap până în picioare, aici e cu totul altfel, mai ales în privinţa femeilor", spune râzând cu poftă Sathissh.
„Îmi plac sarmalele"
Ahmad Dalbanian are 20 de ani şi este student în anul doi la Facultatea de Mecanică. A venit tocmai din Siria, pentru a obţine o diplomă recunoscută mondial.
„Sunt de mai bine de doi ani în România şi deja m-am obişnuit destul de mult aici. A devenit a doua casă cu toate că mi-e dor de toţi din Siria. Cu mâncarea nu am probleme. Îmi plac mult sarmalele, dar doar cu pui", ne-a spus simpaticul Ahmad.
Studenta ciocolatie e manechin
Ngozi Otu a venit la Cluj în octombrie 2007 din Nigeria, pentru a se înscrie la Facultatea de Studii Europene. Pentru ea, România însemna doar Dracula.
„Familia şi cunoscuţii mă tot întrebau de ce România, de ce atât de departe, însă eu am vrut să încerc ceva diferit", a explicat Ngozi Otu. Ea este şi una din cele mai bine cotate manechine din cadrul agenţiei de modele clujene „Transilvania Fashion".
«Ne-a înnebunit birocraţia»
Sora Lee, SaeNuRi Park şi WooJoo SO sunt trei sud-coreence care au ales să studieze în cadrul Universităţii „Babeş Bolyai". Au ajuns de o lună şi spun că au fost „înnebunite" de birocraţia românească.
„Oamenii sunt foarte primitori, dar ce mi s-a părut ciudat e numărul de hârtii de la înscriere. În Coreea, rezolvam totul în cinci minute prin Internet", a declarat WooJoo SO.