Andreea, maşina de la Ştefan Bănică nu ţi-a purtat noroc!

15 martie 2013 15:39   Actualitate
Ultima actualizare:

S-a rupt de căminul conjugal abia la două luni de la despărţire, dar încă nu a renunţat la maşina fostului soţ, un BMW X5 de care Bănică era nedespărţit. Deşi Ştefan i-a dat maşina cu tot cu inimioara de la breloc, se pare că «împrumutul» n-a fost de bun augur. «Zâna» a fost prinsă de radar şi amendată.

La câteva zile după ce s-a instalat în noua vilă din Pipera, pe care şi-a cumpărat-o în vara anului trecut, Andreea Marin a pornit la drum. Spre Constanţa, unde avea câteva acţiuni cu fundaţia sa, iar de acolo la Galaţi.

Fotoreporterii Click! au surprins-o miercuri plecând de la vila ei cu maşina fostului soţ, un BMW X5 de care Ştefan Bănică nu se despărţea nici mort.

Zâna a fost surprinsă plecând de la noua casă din Pipera miercuri la orele prânzului

Cântăreţul i-a înmânat maşina cu tot cu brelocul de la chei: o inimioară argintie, semn că BMW-ul i-a fost dat cu ... dragoste. Miercuri şi-a terminat treburile la malul Mării Negre, iar joi a plecat spre Galaţi.

Grăbită nevoie mare a apăsat cât a putut pedala de acceleraţie, pentru că era în întârziere, dar nici aşa nu a ajuns când a trebuit la evenimentul pe care îl avea de prezentat.

BMW-ul X5 era condus înainte de Ştefan Bănică

Potrivit poliţiştilor brăileni, la ora 17,30, în apropierea localităţii Albina, a fost surprinsă de radar şi oprită de poliţişti. În loc de 100 de kilometri pe oră, cât ar fi trebuit să aibă viteza maximă, "Zâna" avea 145 km/ oră. 5 km îi mai lipseau să rămână pieton!

Nu a stat la discuţii, şi-a acceptat greşeala, a încasat amenda şi şi-a văzut în continuare de drum. Că doar trebuia să fie la Galaţi cât mai repede, nu? Două ore a fost aşteptată, iar când a ajuns a încercat să se scuze. A dat vina pe traficul aglomerat şi pe poliţiştii care au oprit-o din drum. Nu că ar fi fost ei de vină, dar au mai ţinut-o şi aceştia câteva minute bune să-i scrie amenda de 750 de lei şi şase puncte de penalizare.

Mai multe