Care este categoria de pensionari care nu va mai fi nevoită să plătească contribuția pentru sănătate

2 martie 2026 9:47   Actualitate
Ultima actualizare:

Ministrul muncii, Florin Manole, a transmis că sistemul de pensii din România rămâne sustenabil și că veniturile pensionarilor vor înregistra creșteri începând cu 1 ianuarie 2027. Această majorare va fi posibilă prin creșterea punctului de pensie, dar și prin eliminarea contribuției la sănătate (CASS) pentru pensiile de peste 3.000 de lei, măsuri care vor intra în vigoare simultan.

Punctul de pensie va trebui să crească de la 1 ianuarie 2027, după doi ani de înghețare. De asemenea, CASS este în vigoare doar până la începutul anului 2027, ceea ce va contribui la mărirea veniturilor pensionarilor”, a explicat ministrul Florin Manole. El a precizat că propunerea include eliminarea CASS și pentru pensiile mai mari de 3.000 de lei, cu posibilitatea ca pragul să fie majorat la 4.000 de lei pentru a proteja aproximativ 800.000 de pensionari. Ministrul a subliniat, de asemenea, că măsurile sociale implementate până acum, precum plafonarea prețurilor la energie și acordarea tichetelor pentru compensarea facturilor, au avut un impact pozitiv asupra românilor. „Fără plafonarea prețurilor, facturile ar fi fost și mai mari. Din aprilie 2026, vom veni cu măsuri similare și pentru facturile la gaze”, a adăugat Manole.

Sprijin suplimentar pentru pensionarii cu venituri mici

Ministrul muncii a explicat că pensionarii cu venituri mici vor beneficia de ajutoare suplimentare acordate de stat în cadrul unui „Pachet de Solidaritate”. Acesta prevede sprijin financiar în două tranșe, în lunile aprilie și decembrie 2026, pentru cei cu pensii sub 3.000 de lei. „Avem 2,8 milioane de pensionari cu pensii sub 3.000 de lei. Prin Pachetul de Solidaritate propunem un lucru foarte simplu: să avem grijă să nu-i lăsăm în urmă pe cei care au cea mai mare nevoie. Pentru ei, propunem un sprijin din partea statului în lunile aprilie și decembrie”, a explicat Florin Manole.

Detaliind aplicarea măsurii, ministrul a explicat că pensionarii cu venituri de până la 1.500 de lei, aproximativ 1,24 milioane de persoane, vor primi câte 500 de lei în fiecare tranșă, în timp ce cei cu pensii între 1.501 și 2.000 de lei, în jur de 620.000 de persoane, vor beneficia de câte 400 de lei pe tranșă. În plus, aproximativ un milion de pensionari care câștigă între 2.001 și 3.000 de lei vor primi 300 de lei în fiecare tranșă, însumând 600 de lei. „Ne dăm seama că nu rezolvăm toate problemele, dar sunt măsuri utile în limita bugetului pe care îl avem”, a adăugat Florin Manole.

Mai multe