Cât costă, de fapt, campania lui Călin Georgescu? Dan Șucu rupe tăcerea, după ce echipa candidatului a negat că ar fi pompat bani

4 decembrie 2024 13:40   Actualitate

Noi informații ies la iveală despre campania lui Călin Georgescu, adeversarul Elenei Lasconi în lupta electorală. Dan Șucu contrazice declarațiile candidatului conform cărora nu ar fi investit niciun ban în campania electorală.

În timpul unei conferințe de presă la Palatul Parlamentului, Dan Șucu a declarat referitor la campania de pe TikTok a lui Călin Georgescu că, potrivit unor estimări făcute de oameni de afaceri, s-ar fi cheltuit mai mult de 50 de milioane de dolari. 

„Noi cunoaștem costurile normale” 

„Dacă vorbim de sprijinul financiar pentru finanțarea unei campanii, eu, personal, ca om de afaceri și majoritatea celor care sunt aici prezenți, noi lucrăm cu sute de mii de clienți, mesajul nostru comercial ne străduim să ajungă cât mai eficient posibil și cât mai puțin alterat către sute de mii de oameni, cam ceea ce se întâmplă și în zona politică”, a declarat Dan Șucu.

„Noi cunoaștem costurile normale de transmitere a peste 100 de milioane de postări într-o zi. Și estimăm că ce s-a cheltuit până acum depășește 50 de milioane de euro. Sunt zile în care, după calculele noastre simple, se cheltuie peste trei milioane de euro, doar pe postări. E netransparent”, a mai spus el.

„Autoritățile române trebuie să divulge ce se întâmplă acolo”

De asemenea, Dan Șucu și-a exprimat dorința de a afla cine plătește toți acești bani. 

„Eu, înainte de a vota, mi-aș dori să cunosc cine investește toate sumele acestea, pentru că trebuie să fim în cunoștință de cauză când votăm. Probabil că autoritățile române trebuie să divulge ce se întâmplă acolo și cine, pentru că altfel rămânem la părerea că pot exista oameni extrem de controversați care sunt în spatele acestor sume de bani. Aici nu există o părere, nu sunt alarmist, noi suntem oameni care construim, dar costurile de comunicare sunt clare”, a conchis omul de afaceri.

Mai multe