Dr. Mihai Craiu, Prof. Constantin Dulcan și Marius Manole se numără printre invitații serii, la cea de-a treia ediție a Galei Premiilor Literare Bookzone

4 februarie 2026 13:22   Actualitate

Pentru al treilea an consecutiv, Bookzone aduce literatura în centrul vieții publice printr-un eveniment care vorbește despre cărți, dar mai ales despre oameni. Gala Premiilor Literare Bookzone a crescut de la o ediție la alta, devenind un loc de întâlnire pentru cititori, autori și voci relevante ale societății românești.

Marți, 10 februarie 2026, de la ora 18:00, Opera Națională București va găzdui cea de-a treia ediție a Galei, într-un context care spune mult despre interesul real pentru acest tip de eveniment: biletele s-au epuizat cu două săptămâni înainte, iar organizatorii primesc zilnic numeroase mesaje din partea celor care își doresc să participe.

După două ediții care au arătat că literatura poate umple săli mari și poate deschide conversații reale, Bookzone continuă tradiția și premiază, și în acest an, cele mai bune cărți din categoriile: ficțiune, dragoste, thriller, fantasy / SF și nonficțiune, alese prin votul cititorilor. În plus, Premiul Special – Cartea anului 2025 este acordat de un juriu format din 60 de reprezentanți de elită ai literaturii române, aducând împreună vocea publicului și expertiza celor care cunosc literatura în profunzime.

„Sunt foarte plăcut surprins de amploarea pe care acest eveniment o capătă de la un an la altul. După gala de anul trecut, am fost adesea întrebat cum am reușit să umplem o sală de peste 4.000 de oameni, plătitori de bilet, la un eveniment dedicat cărții – pentru mulți, a fost o surpriză reală.

Iată că și în acest an, într-un alt spațiu, evenimentul a fost sold out cu cel puțin două săptămâni înainte, lucru care ne onorează și ne responsabilizează. În contextul actual, este un semnal clar că românii apreciază evenimentele construite cu sens, onest, gândite în primul rând pentru ei.

Zilnic primim zeci de mesaje la departamentul de relații cu clienții din partea celor care ne întreabă dacă mai există vreo posibilitate de acces. Este, poate, cel mai bun indicator că statisticile pot fi schimbate atunci când construiești cu gândul la oameni, nu la cifre” - a spus Florin Enceanu, Directorul Bookzone. 

Literatura ca punct de întâlnire între știință, suflet și societate

Ediția din acest an reunește personalități din domenii diferite, legate de aceeași preocupare: înțelegerea omului contemporan și a lumii în care trăim. Discursurile serii vor atinge teme precum sensul, sănătatea, relațiile și echilibrul interior – subiecte care ne privesc pe toți.

În cadrul Galei Premiilor Literare Bookzone vor susține discursuri:

  • Părintele Pimen Vlad, despre taina vindecării sufletului și despre cum învățăm să ne împăcăm cu viața și cu noi înșine
  • Lavinia Bărlogeanu, despre iubire, ură și adevărul care poate aduce lumină în relațiile dintre oameni
  • Dr. Mihai Craiu, despre cele mai răspândite mituri legate de sănătatea copilului – de la febră și imunitate până la obiceiurile zilnice din familie
  • Dr. Gheorghe Cerin, despre vindecarea prin hrană și despre schimbările simple de stil de viață cu impact major asupra sănătății
  • Prof. Constantin Dulcan, despre puterea gândului și forța conștiinței umane
  • , despre conflictul în cuplu și despre cum putem învăța să ne certăm cu mai multă înțelegere și iubire

Seara va fi completată de două momente artistice susținute de Marius Manole și Grupul Divertis, care vor aduce pe scenă emoție, umor și reflecție.

Gala Premiilor Literare Bookzone este un eveniment dedicat cărților, cuvintelor și emoțiilor, o seară în care lectura devine dialog, iar ideile capătă voce. De la o ediție la alta, Gala continuă să crească și să consolideze o comunitate care crede în puterea cuvântului scris, de a apropia oamenii și de a deschide noi perspective.

Mai multe