FotoAu renunțat la viața din Anglia și s-au întors în Olt. Povestea tinerilor care au construit o afacere de succes la Strejești: „Pot să fac ce vreau”
Doi tineri din județul Olt au decis să lase în urmă viața din Anglia și să se întoarcă acasă pentru a construi propriul business.
După cinci ani petrecuți în străinătate, Cristina și Florinel Mădularu au investit economiile strânse cu greu într-o fermă de căpșuni la Strejești, iar astăzi reușesc să vândă anual câteva tone de fructe fără să ajungă cu ele în piață.
Povestea lor a început în Anglia, unde cei doi au muncit ani la rând pentru a strânge bani. Nu aveau în plan să revină în România, însă o problemă apărută în familie i-a făcut să își schimbe complet direcția.
Cu aproximativ 10.000 de euro economisiți, au construit primul solar, de 600 de metri pătrați. Afacerea a mers atât de bine încă din primul an încât clienții veneau direct la poarta fermei și cumpărau toată producția.
„Dacă vrei să reușești ceva, trebuie să vinzi ce se caută. Și în zona asta era nevoie, cererea era mare și am zis că dacă cererea e mare, să avem o ofertă pe măsură”, a explicat Florinel Mădularu, potrivit Adevarul.
Cum au ajuns căpșunile de la Strejești printre cele mai căutate din zonă
După succesul primului sezon, familia Mădularu a construit și al doilea solar, de 800 de metri pătrați, iar în prezent cultivă căpșuni atât în spații protejate, cât și în aer liber, pe aproximativ jumătate de hectar.
Primele fructe ajung pe piață încă de la începutul primăverii, iar cererea este atât de mare încât producția se vinde rapid.
„Reușim să vindem în fiecare primăvară câteva tone de căpșune fără să ducem nici o căpșună la piață. Doar livrare directă în trei orașe - Drăgășani, Slatina și Craiova - și vânzare de la poartă”, spune fermierul.
Succesul afacerii s-a bazat pe ideea de a produce fructe proaspete și gustoase, diferite de cele din supermarketuri. Mulți clienți aleg căpșunile de la Strejești chiar dacă sunt mai scumpe decât cele din comerț.
„Doar miroase ce înseamnă o căpșună, nu mă întreabă că de ce e 20 de lei la mine și în magazin 8 lei, niciodată”, mai spune Florinel Mădularu.
Experiența din Anglia care le-a schimbat viața
Cristina Mădularu a lucrat în Anglia în sere de căpșuni, zmeură și flori, iar experiența acumulată acolo a ajutat enorm la dezvoltarea afacerii din Olt.
Ea își amintește că primul angajator, un portughez care deținea sere de fructe, avea reguli extrem de stricte.
„Ne-a zis așa: dacă vă prind că mâncați o căpșună, o băgați în gură, vă zbor pe toți! Nu aveam voie să mâncăm”, a povestit Cristina.
Ulterior, a lucrat într-o seră de flori administrată de un italian, unde condițiile erau complet diferite.
„Am lucrat apoi pentru un italian. Era mult mai bine. De drag munceam la flori”, își amintește aceasta.
Din salariul Cristinei acopereau cheltuielile zilnice, iar banii câștigați de Florinel în curierat erau economisiți pentru viitorul lor business din România.
Familia Mădularu nu vrea să se oprească doar la căpșuni. După ce au observat că și cireșele sunt foarte căutate, au început deja să planteze cireși și intenționează să cultive fructele chiar în solar.
„Eu vreau să vând cireșe românești în luna aprilie, începând cu 1 aprilie, odată cu căpșunele noastre”, spune fermierul.
În plus, cei doi testează constant soiuri noi și investesc în sisteme moderne de cultivare. Toate plantele sunt înlocuite anual, iar tratamentele sunt făcute strict preventiv și atent controlate.
Deși munca într-o fermă presupune efort constant, cei doi spun că cea mai mare satisfacție este libertatea pe care o au acum.
„Mie îmi place să spun 6 luni de ce? Că sunt stăpân pe timpul meu, pot să fac ce vreau, când vreau și cum vreau în proporție de 80%”, spune Florinel Mădularu.
Povestea lor a devenit un exemplu pentru mulți români plecați în străinătate care visează să se întoarcă acasă și să construiască ceva pe cont propriu.