Când Iranul era prietenul Statelor Unite, iar femeile trăiau libere, educate și respectate în societate

Iranul a fost odinioară o ţară cu faţete moderne, aliată a Statelor Unite şi cu o societate în plină transformare. Femeile studiau la universităţi, lucrau şi trăiau fără constrângeri religioase impuse. În anii 1930, vechiul șah a interzis vălul și a ordonat poliției să îndepărteze cu forța eșarfele, scrie BBC. Însă revoluţia din 1979 a schimbat radical totul. Noile autorități islamice au impus un cod vestimentar obligatoriu care impunea tuturor femeilor să poarte hijabul.

 Țara s-a transformat într-o teocraţie condusă de ayatollah, iar drepturile cetăţenilor au fost restrânse drastic.

Iranul de odinioară

Înainte de 1979, Iranul era condus de şahul Mohammad Reza Pahlavi, un monarh cu educaţie occidentală, care a industrializat rapid ţara și a promovat reforme inspirate din Occident.

Mohammad Reza Șah Pahlavi a fost fiul Șahului Reza Pahlavi al Persiei și ultimul monarh al Iranului.

Mohammad Reza Pahlavi a urcat pe tronul Iranului în 1941, după ce tatăl său, Reza Shah, a fost obligat să abdice de către puterile aliate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Șahul a încercat să modernizeze țara printr-un program ambițios numit Revoluția Albă, care viza reforme agrare, industrializare rapidă și extinderea drepturilor femeilor.

Aliat al Statelor Unite, Iranul cumpăra armament de ultimă generaţie, de la tancuri M60A1 și avioane F-14 Tomcat, până la distrugătoare, devenind cea mai puternică armată din Orientul Mijlociu.

Deoarece era situat aproape de colonia India şi era un important exportator de petrol, Iranul era un aliat al Imperiului Britanic. În imaginea de mai jos apare familia regală persană, alături de premierul britanic Winston Churchill, notează Historia.

Societatea iraniană se deschidea către valori moderne: femeile puteau studia la universităţi, lucrau în profesii variate și nu erau obligate să poarte văl.

Oraşele erau vizitate de celebrităţi internaţionale, iar viaţa culturală prospera, între muzică, artă și modă occidentală.

Măsurile șahului au fost adesea percepute ca favorizând elitele și interesele străine, stârnind nemulțumiri și resentimente în rândul populației.

Pe 16 ianuarie 1979, șahul Mohammad Reza Pahlavi Aryamehr a părăsit Iranul, punând capăt unei monarhii care a guvernat țara timp de peste 2.500 de ani. Plecarea sa a venit în urma unor proteste masive și tulburări politice și sociale, care au culminat cu Revoluția Iraniană – o mișcare ce avea să transforme Iranul într-o republică islamică condusă de ayatollahul Ruhollah Khomeini.

Revoluția și restrângerea libertăților

Revoluția din 1979 l-a adus la putere pe Ruhollah Khomeini și a transformat Iranul într-o teocrație în care liderul suprem concentrează prerogativele esențiale ale statului: comandă armata, controlează instituțiile-cheie și stabilește direcția religioasă și politică a țării. Noua arhitectură de putere a redus drastic pluralismul și a plasat autoritatea clericală deasupra mecanismelor democratice.

Drepturile femeilor au fost restrânse sever. Accesul la anumite domenii profesionale și academice a fost limitat, iar purtarea obligatorie a vălului a devenit un simbol al conformării impuse prin lege. În paralel, spațiul libertăților culturale și politice s-a contractat: expresia artistică, manifestările publice și unele forme de mobilitate au intrat sub control strict.

La peste patru decenii de la proclamarea Republicii Islamice, organizațiile pentru drepturile omului susțin că discriminarea este sistemică și înrădăcinată în legislație. Femeile se confruntă cu restricții în materie de căsătorie, divorț, moștenire, custodie, acces la funcții publice și libertate de mișcare, iar protecția împotriva violenței de gen este considerată insuficientă.

„Opresiunea femeilor în Iran nu este doar discriminare – este un sistem de dominare instituționalizat, conceput în mod deliberat, menit să impună subjugarea femeilor pentru a menține controlul statului asupra puterii. Această subjugare sistematică sancționată de stat nu este altceva decât apartheid de gen, care îndeplinește pe deplin pragul unei crime împotriva umanității”, spunea în 2025 Bahar Ghandehari, directorul Centrului pentru Drepturile Omului din Iran (CHRI).