Ce făcea Ceaușescu când se enerva: „Generale! Mâine să vină un tanc şi să dărâme clădirea!”

Nicolae Ceaușescu era cunoscut drept un vânător pasionat, dar și drept un om care nu accepta limite  nici impuse de reguli, nici de realitate. La vânătoare, dictatorul ignora cu desăvârșire normele cinegetice: împușca tot ce îi ieșea în bătaia puștii, indiferent dacă era pui de animal sau specie protejată.

Important era numărul și, mai ales, valoarea trofeelor. Atunci când lucrurile nu ieșeau conform așteptărilor, furia sa devenea notorie. Un episod elocvent s-a petrecut în toamna anului 1984, pe fondul de vânătoare Nemțișor.

Fondul de vânătoare preferat al dictatorului

Fondul de vânătoare Nemțișor, administrat de Ocolul Silvic Târgu Neamț, era unul dintre terenurile favorite ale lui Ceaușescu. Accesibilitatea zonei, pantele line și rețeaua de drumuri forestiere care permiteau deplasarea cu mașini de teren îl transformaseră într-un loc ideal pentru partide de vânătoare. În plus, zona era bogată în vânat: cerbi, mistreți, urși, lupi și râși.

Pentru a satisface exigențele cuplului prezidențial, fondul era amenajat exemplar: observatoare înalte, puncte de hrănire amplasate în zonele de boncănit, sărării, scăldători și suprafețe cultivate special pentru vânat. Totul era gândit pentru a maximiza șansele unor trofee impresionante.

În 1975, casa de vânătoare de la Nemțișor a fost preluată de la Inspectoratul Silvic Neamț și trecută în patrimoniul partidului comunist. A urmat o modernizare rapidă: clădirea a fost extinsă, dotată cu facilități luxoase și completată de alte construcții pentru cazarea și servirea membrilor de rang înalt ai conducerii PCR. Zona a fost împrejmuită cu un gard înalt, iar paza militară permanentă a devenit obligatorie.

Inginerul silvic Vasile Crișan, cel care a organizat timp de peste două decenii partide de vânătoare la care a participat Ceaușescu, descrie atmosfera: o dată pe an, la final de septembrie, dictatorul venea la vânătoarea de cerbi, însoțit de Elena Ceaușescu, de premierul Constantin Dăscălescu și de alți membri ai Comitetului Central.

În timp ce Ceaușescu vâna dimineața și după-amiaza, ceilalți se relaxau la casa de vânătoare sau pescuiau în toplițe special amenajate.

Măsurile de securitate erau extreme. Drumurile de acces erau blocate cu bariere păzite de Securitate și pădurari, iar zona era împânzită de securiști și milițieni în civil.

„Numai trofee medaliabile cu aur”

În primii ani, rezultatele la Nemțișor au fost pe placul dictatorului. Împușca frecvent câte șase-șapte cerbi în doar câteva zile de vânătoare. Cu timpul însă, pretențiile au crescut: Ceaușescu dorea exclusiv trofee de top, „medaliabile cu aur”.

După 1983, valoarea trofeelor a început să scadă vizibil. Motivul era simplu: ani la rând fuseseră împușcate exemplarele cele mai valoroase, fără a se permite selecția corectă a efectivelor. Refacerea populațiilor de cerbi cu potențial trofeistic necesita timp un lucru incompatibil cu nerăbdarea dictatorului.

În toamna anului 1984, Ceaușescu a venit la Nemțișor cu așteptări uriașe. Cu o zi înainte, obținuse rezultate excelente: șapte cerbi doborâți, dintre care trei trofee de aur. Pe 22 septembrie, la ora 15:30, elicopterul său a aterizat la Nemțișor. Două ore mai târziu, pe o căldură neobișnuită pentru acea perioadă, a ieșit la vânătoare  fără niciun rezultat.

A doua zi, vânătoarea a început în zori, dar cerbii nu au apărut în zona de boncănit. Deplasarea dictatorului cu mașina speria vânatul, iar orele treceau fără succes. Furia lui Ceaușescu creștea cu fiecare minut. Silvicultorii au devenit ținta reproșurilor: „Nu aveți vânat! Nu știți să faceți observații în teren! Nu le puneți hrană! Nu vă pricepeți”.

„Să vină un tanc!”

În jurul orei 11:00, în timp ce se întorcea de la vânătoare, Ceaușescu a zărit o clădire în pădure și a întrebat iritat ce este. I s-a răspuns că era un cantonaș. Reacția a fost explozivă: le-a amintit că ordonase desființarea tuturor cantoanelor din pădure și mutarea pădurarilor în sate. Convins că ordinul său fusese ignorat, a răbufnit:

„Generale! Mâine să vină un tanc şi să dărâme clădirea! Să dispară de pe faţa pământului!”

Generalul Bucur, care îl însoțea, a răspuns scurt: „Am înțeles!”.

Situația s-a schimbat rapid. Silvicultorii i-au explicat generalului, iar apoi lui Ceaușescu, că respectiva construcție nu era un cantonaș de locuit, ci un observator și adăpost pentru hrană destinată vânatului, inclusiv unui urs de mari dimensiuni aflat în zonă. Mai mult, i s-a sugerat că, la primăvară, ar putea fi invitat să împuște acel urs, potrivit Descopera. 

Replica dictatorului a venit imediat, într-un ton brusc schimbat: dacă tot era „pentru el” și exista un urs mare, clădirea putea rămâne. Tancul nu mai era necesar, iar miniștrii convocați în grabă puteau sta liniștiți.

Așa a scăpat observatorul de la Nemțișor de demolarea ordonată în plină criză de nervi  un episod care spune mai mult decât multe analize despre modul arbitrar și impulsiv în care Nicolae Ceaușescu își exercita puterea.