Ce înseamnă, de fapt, „Fata Morgana", expresia care le dă bătăi de cap românilor. Puțină lume îi înțelege sensul

1 iunie 2024 14:30   Fapt divers

Sunt mulți care folosesc expresia "fata morgana", însă puțini îi înțeleg sensul. "Zâna Morgana” este, de fapt, un personaj din vechile povestiri italieneşti căruia i se atribuiau diferite vrăji, scrie adevărul.ro

Ce înseamnă expresia "Fata Morgana" 

"Fata Morgana” este o expresie care s-a internaționalizat, folosindu-se numai în această formă din limba italiană, limba de origine. De la locuitorii din Calabria, din sudul Italiei, din timpurile vechi, când cei mai mulți oameni nu aveau acces la învățătură și la cunoaștere și nici nu se știau explicațiile științifice ale atâtor fenomene din natură, a rămas expresia „Fata Morgana”, pe care o rosteau fascinați și speriați, atunci când pe cer apăreau, printr-un fenomen de refracție, în care marea avea rol de oglindă, umbra impresionantă a Munților Messina sau alte umbre ciudate de animale, oameni, arbori, la dimensiuni gigantice.

Fata Morgana era "Zâna Morgana” 

În vechile povestiri și legende italiene, dar și în alte culturi populare (la francezi, la popoarele nordice), Fata Morgana era „Zâna Morgana”, uneori văzută ca un spirit benefic, alteori malefic, atribuindu-i-se puterea vrăjilor. Despre etimologia misteriosului nume „Morgana” s-au emis diverse ipoteze. Unii lingviști consideră că vine de la „mor”, care înseamnă „mare” și „gane” – „născut”, adică „născută din mare”. Alții pun acest nume în legătură cu termenul galez „Muirgen”, desemnând o sirenă. În alte variante, Fata Morgana este sora regelui Arthur, personaj celebru din romanele cavalerești medievale.

"Fata Morgana”, din punct de vedere științific 

Științific, „Fata Morgana” este numele dat unui fenomen optic generat de devierea razelor de lumină la trecerea prin straturi de aer care au temperaturi diferite, densitatea aerului cald fiind mai mică decât a celui rece. În felul acesta se produce o iluzie optică, adică se percepe o imagine care nu corespunde, de fapt, realității. Astfel de fenomene optice se produc în anumite regiuni, precum în Golful Botnic, din Marea Baltică, într-o zonă din Africa de Sud, în regiunile polare, în zona Marilor Lacuri din SUA etc.

Unde a fost semnalat pentru prima dată fenomenul "Fata Morgana"

Fenomenul Fata Morgana a fost semnalat pentru prima dată în Evul Mediu, de către marinarii care străbăteau Marea Mediterană și care susțineau că au văzut castele fantastice prin ceața din Strâmtoarea Messina (între Italia și Sicilia), atribuind aparițiile respective Zânei Morgana, care avea putere asupra mării, valurilor și vânturilor.

Cunoscutului explorator din secolul al XIX-lea, al regiunilor arctice, contra-amiral în marina scoțiană, John Ross, fenomenul Fata Morgana i-a distrus reputația și cariera, deoarece, aflându-se în căutarea Pasajului Nord-Vest, o cale maritimă care trece prin Oceanul Arctic, legând Pacificul de Atlantic, a renunțat și s-a întors din drum, convins fiind că a „văzut” un lanț de munți către vest, care îi bara calea, în realitate fiind doar o iluzie optică.

Mai multe