Ce semnificație are expresia „per se”. Mulți români o folosesc greșit

24 mai 2024 14:20   Fapt divers
Ultima actualizare:

Expresia “per se” este una dintre cele mai vechi și provine din limba latină. Chiar dacă mulți o folosesc, puțini sunt cei care știu ce înseamnă, de fapt. 

Ce înseamnă și când se folosește expresia „per se”

Expresia latină “ per se” este tot mai folosită și înseamnă “ în sine” sau “prin sine”. Adesea, aceasta este folosită pentru a indica faptul că ceva este valabil sau adevărat, fără a mai fi nevoie de alte explicații. De exemplu, dacă spunem că o faptă este ilegală, “per se” face referire la faptul că acea acțiune este ilegală fără doar și poate. De asemenea, această sintagmă este sinonimă cu expresia românească “se subînțelege”. 

La fel ca în cazul multor expresii utilizate la nivel european, expresia “per se” provine din limba latină și are mii de ani vechime. Astfel, combinația celor două cuvinte se traduce literal ca “prin sine” sau “în sine”. De cele mai multe ori, sintagma este folosită în domenii precum: filozofia, științele sociale sau dreptul, cu scopul de a scoate în evidență esențialul unui lucru sau al unui concept.

De unde provine expresia „mea culpa” și ce conotație are formula „zarurile au fost aruncate”

De-a lungul timpului, limba română a preluat o multitudine de termeni și expresii de origine romană. Printre ele se numără și sintagma “mea culpa”, formulă latină care înseamnă “vina mea”. Pe de altă parte, expresia “ zarurile au fost aruncate” se referă la “ ce va vrea soarta” și se folosește atunci când se ia o hotărâre sigură și definitivă. Formularea are o semnificație istorică și ar fi fost folosită în urmă cu peste 2000 de ani, de către Gaius Iulius Caesar, potrivit conferențiarului universitar doctor Silvia Pitiriciu, cadru didactic la Facultatea de Litere din Craiova.   

Mai multe