Cea mai frumoasă limbă din lume. Este înrudită cu româna și este vorbită de mulți conațional

22 mai 2025 18:37   Fapt divers

Limba română este considerată una dintre cele mai frumoase și mai melodioase limbi. Există, însă, o alta care se înrudește cu ea și pe care mulți conaționali o vorbesc. În cadrul unui studiu s-a încercat descoperirea celei mai frumoase limbi din lume, în funcție de bătăile inimii pe minut ale participanților în cadrul studiului. 

Content image

De-a lungul timpului, cercetătorii au încercat să descopere care este cea mai frumoasă limbă din lume. Au fost făcute și anumite studii în acest sens, iar în urma unuia, peste 23% dintre participanți au tresărit atunci când au auzit un text în limba italiană. 

Limba italiană, considerată cea mai frumoasă din lume 

Oamenii de știință au examinat 228 de limbi din 43 de familii de limbi, eșantionul lor a constat din 2125 de înregistrări. Sunetul voluminos preînregistrat a fost redat la 820 de vorbitori nativi de engleză, chineză și semitică, care au trebuit să indice cât de mult le-a plăcut ceea ce au auzit. 

În cadrul studiului respectiv, oamenii au fost testați și în privința limbii portugheze și franceze, iar bătăile inimii au crescut cu 20% față de starea de repaus. 

Ce alte limbi au fost pe placul participanților la studiu 

În urma studiului s-a demonstrat faptul că vorbitorii de chineză au considerat că mandarina, engleza și japoneza sunt cele mai frumoase limbi, în timp ce vorbitorii de limbi semitice au preferat spaniola, engleza, italiana și araba.

De asemenea, participanții au căzut de acord asupra faptului că limba cecenă nu este atât de plăcută. În schimb, un punctaj mai mare l-a obținut Tok Pisin, o limbă creolă în limba engleză vorbită în Papua Noua Guinee. 

Între timp, s-a dovedit că limba cea mai frumoasă după ritmul cardiac este italiana. În cadrul studiului, inima participanților a bătut cel mai tare la auzul limbii italiene. Numărul bătăilor pe minut a crescut cu 23 de procente față de starea inițială de repaus. 

Mai multe