Cele mai bizare animale care pot fi deținute ca animale de companie. Unde poți avea în casă aligatori sau lei

26 iunie 2026 3:00

Nenumărați români au acasă animale de companie, iar cele mai populare alegeri din țara noastră rămân câinii și pisicile. Însă, există unele locuri de pe glob unde legea permite oamenilor să aibă acasă animale cu totul neașteptate.

Aligatorii pot fi ținuți în casă în unele state americane / foto: IStock

Atunci când vine vorba despre animale de companie, cele mai populare alegeri rămân câinii și pisicile. Desigur, mulți oameni au acasă diverse tipuri de păsări, sau, în unele cazuri țestoase, pești sau chiar și șerpi. Însă, chiar și cele mai exotice animale la care ne putem gândi vor părea banale în comparație cu ce pot lua acasă oamenii în aceste locuri de pe glob.

De exemplu, deținerea unei zebre este fie complet ilegală fie foarte atent reglementată, în cele mai multe locuri de pe glob. Însă, în Statele Unite, în state precum Texas, Florida, Ohio, Nevada sau Alabama, oamenii pot deține o zebră fără să aibă nevoie de niciun fel de autorizație din partea autorităților.

Oamenii pot deține aligatori în aceste locuri

În ce privește aligatorii, deținerea lor este ilegală aproape peste tot de-a lungul globului, din motive evidente. Însă, în Florida, cât și în alte câteva state americane, oamenii pot deține aligatori, dacă au un permis și respectă anumite reguli. Desigur, cei care aleg un astfel de animal își riscă viața, mai ales dacă nu sunt atenți constant la interacțiunile cu acesta.

La fel ca și în cazul aligatorilor, deținerea unui leu este ilegală, din nou, din motive evidente. Cu toate acestea, există câteva locuri de pe glob unde acest lucru stă cu totul altfel. În Thailanda, cei care obțin un permis din partea autorităților pot deține un leu.

Este nevoie de permise speciale pentru a deține aceste animale

Leneșii nu sunt animale pe care mulți dintre noi le-am dori în casă. Iar, în cele mai multe locuri de pe glob, deținerea lor este chiar interzisă, deoarece au nevoie de îngrijire specializată pe care nu foarte mulți oameni o pot oferi.

Cu toate acestea, în țări precum Costa Rica, cât și în unele state americane, oamenii pot lua acasă un leneș, dacă au permisele necesare.

Chiar și deținerea unui tigru este permisă în anumite locații, pentru cei care obțin permisele necesare. De exemplu, în state americane precum Nevada, Wisconsin sau Oklahoma, există modalități legale de a avea un tigru drept animal de companie.

Mai multe