Cine este „cel mai ghinionist om din istorie”! De ce a murit, de fapt, bărbatul care a scăpat de unul dintre cele mai mari dezastre naturale din istorie

15 noiembrie 2024 21:23   Fapt divers
Ultima actualizare:

Anul 79 d. Hr. a fost unul pe care omenirea nu îl va uita niciodată, iar specialiștii încă încearcă să înțeleagă cât mai bine drama care s-a petrecut în acel an. Mai precis, acesta a fost anul erupției vulcanului Vezuviu, care a distrus orașul Pompeii! Iar printre scheletele descoperite de arheologi s-a numărat și unul mai puțin obișnuit!

Orașul Pompeii este faimos de-a lungul întregii lumi, datorită modului în care a rămas conservat, în urma erupției vulcanului Vezuviu. Iar după două milenii de la acest eveniment tragic, arheologii au descoperit un schelet care le-a atras imediat atenția, atât lor, cât și publicului larg.

Se pare că rămășițele ar fi aparținut unui bărbat în vârstă de aproximativ 30 de ani, iar atunci când au fost descoperite, în anul 2018, arheologii au venit cu o teorie incredibilă despre modul în care victima a murit.

Ar fi fost cel mai ghinionist om din Pompeii

Specialiștii au presupus că bărbatul ar fi reușit să evite efectele inițiale ale erupției și s-ar fi refugiat pe o alee, unde a încercat să aștepte trecerea cataclismlui. Din păcate, chiar dacă bărbatul a scăpat de efectele vulcanului, se pare că o bucată de piatră dintr-o clădire s-a prăbușit peste el și l-a ucis.

Se pare că a fost strivit de piatra care a căzut pe el, iar întreaga parte superioară a scheletului său lipsea. Atunci când au aflat despre povestea acestuia, internauții l-au numit „cel mai ghinionist om din istorie”, potrivit historia.ro.

Ce s-a întâmplat din realitate

Dar, de la momentul descoperirii rămășițelor și până acum, arheologii au înețeles mai bine ce s-a întâmplat, de fapt, cu acest bărbat.

Se pare că, totuși, el a murit din cauza erupției vulcanice, nu a impactului cu blocul de piatră. Iar motivul pentru care partea sa superioară lipsea ar fi fost faptul că un tunel s-a săpat mult mai târziu, în secolul XVIII, care a provocat prăbușirea torsului într-un nivel stratigrafic inferior.

În cele din urmă, se pare că bărbatul nu a reușit să scape de efectele inițiale ale erupției, iar impactul cu bucata de piatră a fost doar o coincidență nefericită.

Mai multe