Cum 120 de schiori au salvat Bucureștiul în timpul zăpezilor istorice din februarie 1954, când nu existau coduri

În dimineața de 4 februarie 1954, când Bucureștiul era încă paralizat de unul dintre cele mai violente viscole din istoria sa, iar străzile, tramvaiele și liniile de aprovizionare dispăruseră sub troiene uriașe, salvarea a venit dintr-o direcție neașteptată. Aproape 120 de schiori au luat decizia să salveze Bucureștiul când nu mai exista nicio alternativă.

O coloană tăcută înainta prin zăpadă, pe schiuri, trăgând sănii improvizate încărcate până la refuz cu saci de drojdie. Fabricile de pâine erau în pragul opririi, iar capitala risca o criză alimentară într-un moment în care transportul devenise imposibil, ca urmare a cantităților enorme de zăpadă acumulate în câteva zile de ninsori abundente. În acele ore critice, misiunea acestor sportivi a făcut diferența.

Bucureștiul, prizonier între nămeți  

Pe 3 februarie 1954, viscolul a lovit Bucureștiul cu o violență rar consemnată în arhivele meteorologice. Rafalele depășeau 100 km/h, iar zăpada se depunea în valuri succesive, acoperind rapid străzi, vehicule și clădiri. În unele cartiere, troienele ajungeau la doi metri, transformând orașul într-un labirint alb.

Transportul public a cedat primul. Tramvaiele au rămas blocate, trenurile nu mai puteau intra în gară, iar camioanele de aprovizionare s-au oprit la periferie. În mai puțin de o zi, capitala era izolată. Electricitatea cădea intermitent, cartiere întregi rămâneau tăiate de restul orașului, iar intervențiile deveneau aproape imposibile.

Criza nu era doar una de mobilitate, ci de supraviețuire. Fabricile de pâine anunțau epuizarea stocurilor de drojdie. Fără drojdie, producția se oprea complet. Pentru un oraș cu sute de mii de locuitori, această perspectivă însemna risc de panică alimentară.

Depozitul principal se afla la Bragadiru, la mică distanță de capitală în condiții normale. În acele zile, distanța devenise imposibil de parcurs cu mijloacele obișnuite. Camioanele nu puteau trece, iar șinele erau complet acoperite. Orașul avea nevoie de o soluție improvizată și imediată.

Misiunea care a adus pâinea înapoi

Soluția a venit dintr-un loc neașteptat. Aproximativ 120 de sportivi ai clubului Dinamo București au fost mobilizați pentru o misiune logistică fără precedent. Obișnuiți cu antrenamentele de iarnă, aceștia au devenit, peste noapte, salvatorii aprovizionării orașului.

Au improvizat sănii, au încărcat sacii de drojdie și au pornit spre fabricile „Pionierul”, „11 Iunie” și „Gheorghe Doja”. Au traversat bulevarde dispărute sub zăpadă, au înaintat prin vânt și ger, transportând în total peste 1.500 de kilograme de drojdie. Fiecare transport reușit însemna reluarea producției de pâine și evitarea unei crize majore.

În paralel, aceeași metodă a fost folosită pentru aprovizionarea dispensarelor. Medicamentele au ajuns la medici tot pe schiuri, trase prin nămeți, într-un oraș unde ambulanțele nu mai puteau circula.

Presa vremii vorbea despre mobilizare și disciplină, despre efort colectiv și solidaritate. În realitate, orașul trăia sub presiunea frigului și a izolării. Armata, muncitorii și voluntarii curățau zăpada metru cu metru, încercând să redea capitalei funcțiile esențiale.

Viscolul din februarie 1954 a rămas unul dintre cele mai dure episoade climatice din istoria Româniai. A testat infrastructura, capacitatea de reacție și rezistența oamenilor.

În acele zile, salvarea nu a venit pe șosele și nici pe calea ferată, ci pe schiuri.