Cum reușeau oamenii să treacă peste iernile cumplite de pe teritoriul României, cu mii de ani în urmă? Băutura specială pe care o consumau

În zilele noastre, iarna poate fi o perioadă neplăcută pentru foarte mulți oameni, însă, în secolele trecute, această perioadă din an era un adevărat pericol existențial. Iar pe teritoriile țării noastre, oamenii apelau la diferite soluții pentru a trece cu bine peste iarnă, inclusiv la consumul unei băuturi speciale, asemănătoare cu vinul.

Astăzi, mulți dintre noi preferăm iarna, în favoarea temperaturilor fierbinți din timpul verii. Însă, cu secole în urmă, acest anotimp era unul mult mai primejdios deât în zilele noastre. Iar mărturii scrise despre severitatea iernilor pe aceste meleaguri avem încă din vremea dacilor, când poetul roman Ovidius scria despre gerul cumplit de la Marea Neagră.

„Vitele pier. Boii, cu trupurile lor mari, încremenesc, acoperiţi de zăpadă, iar cerbii, strânşi grămadă, sunt ţintuiţi pe loc sub povara de nea proaspăt căzută”, scria și Vergiliu, în secolul I î. Hr., potrivit adevarul.ro. El povestea c vânătorii puteau vâna cerbii de aproape, deoarece animalele nu se mai puteau deplasa rapid, din cauza zăpezilor.

Băutura fascinantă consumată pe timp de iarnă

De asemenea, tot în această epocă, oamenii din aceste teritorii obișnuiau să pregătească o băutură specială, pe timp de iarnă. Aceasta semăna cu vinul, fiind descrisă de către poetul roman, în detaliu.

„Adună trunchiuri de stejar şi ulmi întregi pe care îi rostogolesc pe vatră şi-i pun pe foc. Locuitorii petrec la joc lunga noapte de iarnă şi le face plăcere să prepare, din orz fermentat şi din fructe acre de sorb, o băutură ce seamănă cu vinul. Un asemenea neam de oameni neînfrânaţi sălăşluiesc sub cele şapte stele; sunt bătuţi de vântul de răsărit din munţii Ripei şi îşi acoperă trupurile cu blănuri galbene de animale”, scria acesta.

Iernile erau la fel de dificile și în Evul Mediu

Chiar și la secole după aceste relatări, iernile de pe aceste meleaguri erau la fel de dificile. În Evul Mediu, perioada dintre decembrie și martie era extrem de dificilă, iar casele oamenilor de atunci erau reci și umede, unii istorici spunând că, ocazional, era chiar mai cald afară, decât în interior.

„Era atunci toiul iernii. Eu mă îmbrăcam cu trei cojoace si cu două rânduri de nădragi, dintre care unul bine căptușit. Purtam în picioare încălțăminte de lână, apoi ghete căptușite cu pânză de in și, în sfârșit, pe deasupra, o pereche de borghali (încălțăminte din piele de cal), îmblănită cu piele de lup.

Mă spălam cu apă caldă chiar lângă foc. Dar nu curgea o picătură care să nu înghețe îndată. Când mă spălam pe față, apa atingându-mi barba se prefăcea în gheață. Și dacă îmi scuturam barba cădea un fel de zăpadă. Apa care îmi picura din nas îmi îngheța pe mustăți. Nu puteam să mă sui singur pe cal, din cauza multelor veștminte cu care eram acoperit, astfel că tovarășii mei erau nevoiți să mă urce pe cal”, scria faimosul cronicar arab Ibn Battuta, care a ajuns până în Dobrogea, în secolul XIV.