Cum se calculează, de fapt, vârsta unei pisici în ani omenești. Mulți au făcut calculul complet greșit până acum, e diferit de al câinilor

15 octombrie 2024 14:03   Fapt divers

Te-ai întrebat vreodată cum se calculează vârsta pisicii în ani omenești? Spre deosebire de oameni, dezvoltarea vârstei lor nu este lineară. Ele se dezvoltă foarte repede în primii doi ani de viață, astfel că la 2 ani, pisica are 24 de ani ai omului.

Cum se calculează vârsta unei pisici în ani umani

De la vârsta de 2 ani, pisica devine adultă, iar curba vârstei sale devine lineară. Ei bine, acum fiecare an al ei este echivalent cu 4-5 ani ai omului. De exemplu, o pisică de 10 ani are vârsta umană de aproape 56 de ani. Bineînțeles că, acestea sunt valori aproximative, care ne ajută să estimăm vârsta animăluțelor noastre de companie. Important de menționat este că unele feline pot să pară tinere de la o vârstă destul de înaintată, în timp ce altele mai tinere pot părea extrem de leneșe.

Până la ce vârstă poate trăi o pisică?

Durata de viață a unei pisici depinde de numeroși factori. De exemplu, mediul în care trăiesc, modul în care sunt îngrijite, bolile pe care le au și hrana pe care o urmează. Vizitele regulate la medicul veterinar sunt foarte importante pentru a avea o pisică sănătoasă. Mai mult, un mediu în care să aibă activități în permanență contribuie la menținerea ei într-o condiție fizică exemplară.

În medie, aceste feline trăiesc între 10 și 15 ani, depinde dacă sunt ținute afară sau în casă. De exemplu, pisicile crescute la curte se pot răni mai repede sau pot lua diferite boli care le reduc durata de viață.

Există pisici care ajung și la vârsta de 17 ani, adică 84 de ani umani. Pisicile sunt deja considerate bătrâne de la vârsta de 11 ani, atunci când apar primele semne de schimbare a blănii. Atunci când ajung la bătrânețe, ele devin mult mai calme și încep să doarmă mai mult decât de obicei, dar au și diverse nevoi speciale. De exemplu, felinele vârstnice trebuie să se hrănească cu mâncare specială, ușor de mestecat.

Mai multe