Cum se răcoreau strămoșii în zilele toride, fără aer condiționat. Metodele tradiționale care dau rezultate și astăzi
De-a lungul secolelor, nenumărate populații au fost nevoite să se confrunte cu temperaturi extreme și condiții climatice aspre. Iar fiecare cultură a fost nevoită să găsească modalități de a rezista în fața căldurii, motiv pentru care nenumărate soluții ingenioase au apărut în acest scop, de-a lungul timpului.
Pe măsură ce clima modernă devine tot mai fierbinte, cercetătorii analizează civilizații din trecut, pentru a găsi modalități de a face față temperaturilor extreme prin modalități cât mai eficiente și mai simple. De-a lungul timpului, nenumărate civilizații au fost nevoite să se adapteze la condiții extreme, iar soluțiile pe care le-au găsit pot fi utile și în ziua de astăzi.
Deja au existat discuții privind adoptarea unor tendințe culturale ale societăților din clime mai calde. De exemplu, în 2023, Karl Lauterbach, ministrul german al Sănătății de la acea vreme, propunea ca țara sa să adopte modelul spaniol și să introducă pauze lungi după prânz.
Cum rezistau oamenii în fața căldurii în trecut
În regiuni deșertice, cum ar fi Peninsula Arabă și Sahara, beduinii și tuaregii au purtat mereu haine de lână, cât mai largi. Deși materialul este unul gros, croaiala lejeră permite circulația aerului și creează un strat izolator între piele și temperaturile extreme.
În cazul beduinilor, culoarea hainelor, adesea albă sau neagră, nici nu contează, atunci când vine vorba despre senzația de căldură resimțită. Surplusul absorbit de materialul închis la culoare se disipă înainte de a încălzi corpul.
Hainele erau foarte importante
Multe civilizații au adoptat și soluții arhitecturale pentru a rezista în fața căldurii. De secole, în Iran sunt construite „turnurile vântului”, cunoscute și ca „badghir”. Folosite și în Asia Occidentală și Africa de Nord, aceste turnuri captează aerul și îl redirecționează către interiorul clădirii, unde scad temperaturile.
Desigur, autorii mai multor studii atrag atenția asupra faptului că astfel de adaptări au limite și nu pot reprezenta soluții minune pentru problemele climatice moderne. La nivel global, aproximativ 546.000 de oameni mor anual din cauza căldurii, iar 175.000 dintre decese sunt doar în Europa.