De ce nota 10 este aproape imposibilă în Elveția! O profesoară româncă dezvăluie regulile dure: „Notele nu se rotunjesc”
În timp ce în România notele de 10 sunt privite drept performanța supremă, în Elveția ele reprezintă o adevărată raritate. O profesoară româncă stabilită de peste două decenii în această țară explică de ce elevii obțin atât de greu nota maximă și ce diferențe majore există între cele două sisteme de învățământ.
Simona Ciobanu predă chimie și biologie la Colegiul Saint-Michel din Fribourg și locuiește în Elveția din 1999. După ce a terminat Facultatea de Chimie din București, a plecat cu o bursă de doctorat, iar ulterior a lucrat în cercetare, înainte de a-și urma visul de a deveni profesor. Astăzi, după 23 de ani petrecuți la catedră, spune că nu ar schimba această profesie pentru nimic.
„Mi-am dorit dintotdeauna să predau, să fiu înconjurată de copii. Asta mi-e menirea, să fiu profesoară, asta am vrut să fac de când mă știu”, potrivit libertatea.ro.
Profesoara explică faptul că sistemul de învățământ din Elveția este diferit față de cel din România. Acolo, elevii sunt notați de la 1 la 6, iar nota 4 este cea minimă pentru promovare. Din acest motiv, fiecare zecime contează, iar nota maximă este foarte greu de obținut.
„Anul acesta, de exemplu, la examenul de Bacalaureat, cea mai mare notă pe care am acordat-o la chimie a fost 5. Și am avut doar trei note de 5. Dar asta nu înseamnă că elevii nu au fost bine pregătiți, ci că sistemul de evaluare este diferit față de cel din România”.
Fiecare greșeală se plătește, iar notele nu se rotunjesc
Potrivit Simonei Ciobanu, fiecare lucrare este corectată după un barem foarte strict, iar orice greșeală, indiferent cât de mică, duce la pierderea unor puncte.
„Dacă un elev greșește un calcul, uită o unitate de măsură sau face o mică eroare, pierde punctajul corespunzător. Nu îi scad toate punctele pentru acel exercițiu, scad exact cât prevede baremul”.
În plus, profesorii nu rotunjesc automat notele, tocmai pentru că diferența dintre nota minimă de promovare și cea maximă este foarte mică.
„Dacă evaluarea este notată cu 20 de puncte și elevul pierde un punct sau un punct și jumătate, nota finală poate ajunge la 5,8, probabil echivalentul notei 9 din România. În sistemul nostru nu există rotunjire automată. Motivul este cât se poate de simplu: scala de notare fiind doar între 4 – nota minimă de trecere – și 6 – nota maximă -, o diferență de două zecimi devine extrem de importantă”.
Există, totuși, situații excepționale în care profesorul poate decide să acorde nota maximă.
„Uneori, mă doare sufletul pentru că știu că un elev este foarte bun și a muncit enorm, dar regulile sunt aceleași pentru toți. Pe de altă parte, dacă un elev a muncit constant tot anul și obține 5,94, iar performanța lui justifică acest lucru, pot decide să îi acord nota 6. Anul acesta am făcut acest lucru doar de două ori”.
Profesorii au libertate, dar și responsabilitate
În Elveția, profesorii își pregătesc singuri materialele de curs și aleg modul în care predau materia, însă această libertate vine la pachet cu o responsabilitate mai mare.
„Toate cursurile sunt realizate de mine, fișele de lucru, la fel și laboratoarele și toate materialele pe care le primesc elevii”.
Dascălul spune că relația cu elevii se bazează pe reguli clare și transparență încă din prima zi de școală.
„Eu încerc să elimin orice neclaritate privind modul de evaluare încă de la începutul anului școlar. Le explic elevilor foarte clar cum funcționează cursul meu, ce aștept de la ei, cum vor fi evaluați, câte lucrări vor avea și după ce criterii vor fi notați. Ei trebuie să știe exact regulile jocului încă din prima zi. Eu merg pe ideea că transparența reduce conflictele și creează un climat de încredere între profesor și elev”.
La final, Simona Ciobanu spune că rolul unui profesor depășește cu mult simpla predare a unei materii.
„Profesorul nu transmite doar informații. Transmite încredere. Transmite curiozitate. Transmite pasiune. Dacă elevii simt că profesorului îi place ceea ce face, atunci și ei încep să privească materia cu alți ochi. Chimia, de exemplu, nu este doar o colecție de formule. Este o modalitate de a înțelege lumea. Iar dacă reușești să le transmiți elevilor această idee, atunci ai câștigat cea mai importantă bătălie”.