De ce nu e bine să‑ți numeri alunițele: credințe și superstiții din folclorul românesc
Alunițele sunt mai mult decât semne estetice pe corp. În unele culturi, ele sunt considerate simboluri care pot prezice destine. Poveștile din folclor ne avertizează însă: ce să facem și să nu facem când vine vorba de ele.
Alunițele se mai numesc și „nervi melanocitari”, pentru că sunt, de fapt, niște formațiuni benigne ce apar în urma multiplicării necontrolate a melanocitelor (celule formatoare de melanină, pigmentul de culoare neagra ce se formează la suprafața pielii), potrivit Vichy.ro. Acestea apar din copilărie, adolescență sau în timpul sarcinii.
Legenda din spatele alunițelor
În tradiția populară românească, alunițele erau considerate semne ale ursitei, adică indicii puse pe trup încă de la naștere, cu rol simbolic sau protector. Oamenii credeau că fiecare aluniță are o „menire” și că nu trebuie tulburată în niciun fel.
De ce nu este bine să le numeri
O vorbă des întâlnită printre bunici este „nu-ți număra alunițele, că îți numeri necazurile!”. Se spunea că fiecare aluniță numărată atrage o grijă sau o supărare. În unele zone se credea chiar că alunițele sunt mici „paznici” ai trupului, iar dacă le numeri, le slăbești puterea de apărare.
Această credință avea și o componentă morală: oamenii din vechime considerau că a‑ți analiza prea mult corpul este un gest de vanitate, iar număratul alunițelor era privit ca o preocupare inutilă, care atrage ghinion. Corpul era văzut ca ceva sacru, ce nu trebuia deranjat.
Poveștile bunicilor au și o bază practică. Într‑o vreme în care educația medicală nu era o realitate des întâlnită, oamenii erau descurajați să își zgândărească sau să își rănească alunițele, pentru a evita infecțiile sau complicațiile. Astăzi, perspectiva medicală este diferită: nu există niciun pericol în a ști câte alunițe ai, însă obsesia de a le verifica permanent poate crea anxietate.
Medicii recomandă să mergi la un control dermatologic dacă o aluniță începe să-ți provoace mâncărimi, să doară sau să sângereze.