Facultatea din România unde aproape toți absolvenții își găsesc imediat job. A intrat în elita universităților din Europa
O facultate din România a reușit o performanță rară și a intrat în elita învățământului economic european. Aproape toți absolvenții își găsesc rapid un loc de muncă, iar noua acreditare internațională le poate aduce și mai multe oportunități de carieră.
O facultate din România a primit una dintre cele mai importante acreditări europene din domeniul educației economice, iar aproape toți absolvenții săi reușesc să se angajeze rapid după terminarea studiilor.
Facultatea de Administrare a Afacerilor cu Predare în Limbi Străine din cadrul ASE a obținut acreditarea oferită de Fundația Europeană pentru Dezvoltarea Managementului, un organism internațional care evaluează excelența în educație.
Procesul de acreditare a durat trei ani. Reprezentanții facultății au pregătit aproape 10.000 de documente, însumând aproximativ 600.000 de pagini, toate analizate de experții organizației europene cu sediul la Bruxelles.
Acreditarea este considerată una dintre cele mai importante recunoașteri academice internaționale și poate oferi absolvenților mai multe șanse de angajare și salarii mai bune.
„nseamnă încă un plus în angajabilitate, încă un mic plus în scheme de salarizare. În momentul de faţă chiar putem spune, fără nicio emoţie, că nu mai trebuie să pleci din România ca să ai parte de o experienţă de studii de top, ca în străinătate”, a declarat Roxana Clodniţchi, prodecan FABIZ.
Unul dintre studenți spune că această acreditare pune facultatea pe același nivel cu instituții importante din vestul Europei.
„Putem, în sfârşit, să concurăm cu ţările din vest, cu Austria, cu Germania, cu Franţa şi aşa mai departe”, a precizat Radu Cardoş, student în anul trei.
Facultatea are studenți din peste 30 de țări
Următorul obiectiv al facultății este obținerea unei acreditări oferite de Asociația pentru Avansarea Școlilor de Afaceri din Statele Unite.
„Aceasta este marea noastră speranţă, să devenim chiar una din acele mai puţin de 200 de şcoli de top din lume, din zona de administrare a afacerilor”, a mai transmis prodecanul facultăţii.
În prezent, Facultatea de Administrare a Afacerilor cu Predare în Limbi Străine are peste 1.700 de studenți din mai mult de 30 de țări. Cursurile sunt predate în engleză, franceză și germană, iar rata de angajare a absolvenților se apropie de 100%.